Intră acum și în grupul de
Două femei din Botoșani, una de 20 de ani și cealaltă de 29 de ani, au ajuns duminică după-amiază la spital după ce mașina în care se aflau a fost izbită de un autoturism ce ieșea din parcarea unui local din comuna Dumbrăveni.
Potrivit Poliției Județene Suceava, un tânăr de 22 de ani din comuna Comănești, în timp ce conducea autoturismul în parcarea unui local din comuna Dumbrăveni, la pătrunderea pe DN 29, nu a acordat prioritate de trecere și a intrat în coliziune cu autoturismul condus regulamentar de un bărbat de 60 de ani din judeţul Botoşani.
„Din accident, a rezultat rănirea uşoară a două femei din județul Botoșani, una de 20 de ani și cealaltă de 29 de ani, pasagere în autoturismul condus de bărbatul de 60 de ani, care au fost transportate la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale”, a precizat IPJ Suceava.
Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Polițiștii au deschis un dosar penal ce va fi soluționat procedural.
Intră acum și în grupul de