Intră acum și în grupul de
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a declarat, miercuri, că a aflat din presă despre propunerea de creștere la 2,5 lei a prețului unei călătorii cu TPL.
„Nu este o inițiativă a primarului”, a spus Lungu.
El a arătat că datorită încasărilor bune, Primăria Suceava a achitat anul acesta datoria de 4,7 milioane de lei și nu mai sunt restanțe.
„Este inițiativa TPL. Acolo este un Consiliu de Administrație, o Adunare Generală. Ei vin cu niște propuneri văzând ceea ce s-a întâmplat prin țară. În mai multe orașe din țară s-a mărit tariful de la 2 lei la 2,5 lei”, a spus primarul.
El a adăugat că angajații TPL au salarii mici, dar și prin ceea ce a făcut Primăria și Consiliul Local care acordă abonamente cu reducere de 50 la sută la pensionari s-a făcut un lucru bun și pentru pensionari, dar vin și 700.000 de lei venituri în plus la TPL din care se poate suporta o creștere salarială.
„Pe o anumită logică economică, faptul că ei au salariile mici, e posibilă și această majorare. Dacă mă întrebați pe mine, sigur ne interesează să atragem cât mai mulți călători, ori cât mai mulți călători nu poți să-i atragi mărind biletul, ba din contră, trebuie să găsești alte soluții”, a spus Lungu.
El a arătat că și piratarea de operatorii intrajudețeni a transportului public local afectează societatea locală de transport public.
„Practic este o problemă de legislativ de nivel național. S-a inventat acest transport interjudețean și cei care fac curse interjudețene, opresc în mai multe stații din municipiul Suceava decât ar trebui.S-a deschis o nouă Cutie de Pandorei cu aceste transporturi interjudețene. Sper ca atunci când vor veni autobuzele noi să putem să ne impunem cu bilete cu preț mai mic, să atragem cât mai mulți călători pentru că vor fi economii mari la combustibil și vom avea posibilitatea unui transport civilizat și eficient”, a conchis Ion Lungu.(T.B.)
Intră acum și în grupul de