Intră acum și în grupul de
Prima zonă de agrement din municipiul Suceava a fost inaugurată, vineri, cu prilejul sărbătorii Izvorul Tămăduirii, cu muzica fanfarei Primăriei.
Primarul Ion Lungu a declarat la inaugurare că intenția a fost ca inaugurarea acestei zone de agrement să fie făcută în data de 1 mai, cu speranța că urmau să fie montate și instalațiile de mini-tiroliană și tiroliană, dar că la solicitarea sucevenilor această deschidere a fost făcută mai repede.
„Am vrut să fie în data de 1 mai și ar fi fost mai înverzit locul acesta. Șefii noștri sunt cetățenii și în zilele de Paști au fost foarte mulți aici. Le-a plăcut, au fost încântați, m-au contactat să-mi spună să deschidem mai repede această zonă de agrement”, a spus Lungu.
El a amintit că această investiție a început în urmă cu zece ani prin transferul de la Guvernul României a unei suprafețe de 7 hectare cu un hectar de luciu de apă, cu două iazuri, și i-a mulțumit lui Gheorghe Flutur pentru sprijinul acordat atunci când era ministru.
Primarul a recunoscut că finalizarea proiectului a durat destul de mult „ca la noi, la români”.
El a aminitit că a fost făcut proiectul, s-a început licitația care a fost blocată un an de zile.
Ulterior creditul obținut pentru finanțare nu s-a putut folosi pentru că se depășea gradul de îndatorare al României și s-a mai așteptat un an de zile.
„Totul e bine când se termină cu bine”, a mai spus Ion Lungu.
El a precizat că investiția a costat 6,7 milioane de lei, în condițiile în care indicatorii tehnico-economici erau de 11 milioane de lei, fiind făcută o economie de 4 milioane de lei.
„Vreau să cred că au ieșit lucrări de calitate aici”, a declarat primarul.
El a respins acuzele că terenurile de sport nu sunt omologate și a spus că nu a fost construită o bază sportivă, ci una de agrement, dar că se pot practica diverse sporturi.
„Sunt terenuri pentru divertisment și recreere. Aici nu vor avea loc întreceri profesioniste”, a spus Ion Lungu.
El a mai anunțat că nu vor fi percepute taxe pentru folosirea facilităților, ci vor fi gratis, pe perioade de timp pentru cei care solicită și că se vor putea face programare cu actul de identitate pentru minigolf, terenuri, bărci și hidrobiciclete, regulamentul urmând să fie aprobat de Consiliul Local în prima ședință.
Primarul consideră că este o zonă de agrement reușită, iar fanfara va cânta în fiecare zi de duminică.
„A meritat așteptarea. Avem o zonă de agrement modernă”, a conchis Ion Lungu.
Intră acum și în grupul de