Intră acum și în grupul de
Poli Iasi – Farul Constanta 2 – 1
Poli Iasi si Farul Constanta s-au întâlnit, duminica, într-o restanta a etapei a cincea. Partida de la Iasi nu s-a putut disputa la data initiala din cauza unor probleme aparute la instalatia de nocturna a Stadionului „Emil Alexandrescu”.
Dupa ce, în sfârsit, s-a facut lumina la comisiile la care a fost discutat cazul, cele doua echipe au revenit pe gazon pentru a încheia batalia începuta în urma cu câteva luni.
Constanta a început perfect partida de la Iasi si a deschis scorul în minutul 3, atunci când Cosmin Bacila a profitat de o scapare a defensivei lui Ionut Popa si l-a învins, cu un sut de la 16 metri, pe portarul Plesca. Gazdele ies la atac, dar cel care a marcat la Urziceni, Cristi Bratu, nu gaseste cadrul portii dintr-o foarfeca spectaculoasa. Politehnica restabileste egalitatea în minutul 39. Bernsjak îl vede iesit dintre buturi pe Vlas, suteaza extraordinar de la 20 de metri, iar mingea se opreste în plasa portii constantenilor. Pâna la pauza niciuna dintre cele doua echipe nu se mai arunca în atac.
În minutul 62, Miclea reuseste sa intercepteze o pasa neglijenta a lui Vlas si aduce Iasiul în avantaj. Farul încearca sa revina în joc, dar gazdele stau bine în teren, nepermitând constantenilor sa se apropie prea mult de poarta lui Plesca. Finalul este fragmentat de schimbari, iar tabela de marcaj indica scorul stabilit în minutul 62: Poli Iasi-Farul Constanta 2-1.
Cu aceasta victorie, Iasiul urca pe locul al 14-lea, cu 10 puncte câstigate în tot atâtea partide, în timp ce „rechinii” cad pe pozitia a 15-a, dar având acelasi numar de puncte.
Au evoluat formatiile:
Poli Iasi: Plesca – Pecnik, Ad. Ilie, Onut, Buta, N. Viveiros, Bernsjak (Ignatov, 82), Gavatorta, Naidin, Cr. Bratu, R. Miclea (Paruolo, 74/ Montiel, 90). Antrenor: Ionut Popa.
Farul Constanta: Vlas – Farmache (Pârvu, 80), I. Barbu, Schiopu, Maxim, Bacila, M. Nae (Fatai, 50), Teekloh (Gosic, 68), C. Voiculet, Mendy, Chico. Antrenor: Ion Marin.
Clasament
Loc
Echipa
J
V
E
I
Gm/Gp
PUNCTE
Dinamo
10 8 1 1 18-8 25p
Steaua
10 6 3 1 19-7 21p
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
Unirea Urziceni
FC Timisoara
CFR Cluj
FC Brasov
FC Vaslui
Otelul Galati
FC Arges
“U” Craiova
Rapid
Pandurii Tg. Jiu
Gaz Metan
Farul Constanta
Poli Iasi
Gloria Bistrita
CS Otopeni
Gloria Buzau
10 7 0 3 21-10 21p
10 8 1 1 20-10 19p
10 4 4 2 15-7 16p
10 4 4 2 8-4 16p
10 5 1 4 10-10 16p
10 4 3 3 13-10 15p
10 4 3 3 14-13 15p
10 4 3 3 11-11 15p
10 4 1 5 11-11 13p
10 3 2 5 11-16 11p
10 3 2 5 11-17 11p
10 3 1 6 9-17 10p
10 3 1 6 7-16 10p
10 2 1 7 10-15 7p
10 1 2 7 10-21 5p
10 0 1 9 4-19 1p
FC Timisoara – 6 puncte penalizare
Istoric :
J
– Jocuri
V
– Victorii
E
– Egaluri
I
– Înfrângeri
Gm
– Goluri marcate
Gp
– Goluri primite
Etapa viitoare (17-20 octombrie 2008)
Otelul Galati – Steaua
Gloria Buzau – CS Otopeni
CFR Cluj – Dinamo
Farul Constanta – FC Timisoara
Poli Iasi – FC Brasov
“U” Craiova – Pandurii Tg. Jiu
FC Vaslui – FC Arges
Rapid – Gaz Metan Medias
Gloria Bistrita – Unirea Urziceni
Intră acum și în grupul de