Incendiu într-un bloc din centrul Sucevei. Mai mulți locatari au avut nevoie de îngrijiri medicale


Intră acum și în grupul de

Un incendiu care a izbucnit, luni seara, într-un apartament al unui bloc din zona centrală a Sucevei a afectat mai mulți locatari, unii dintre aceștia având nevoie de îngrijiri medicale.

 

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, slt. Alin Găleată, incendiul s-a produs la un apartament situat la primul etaj al unui bloc situat în spatele Poștei Centrale, iar fumul s-a degajat la etajele superioare.

El a menționat că două persoane, un adult și un copil, au fost evacuate de pompieri, iar alți 23 de locatari, din care patru copii s-au autoevacuat.

Potrivit acestuia, cinci persoane au primit ingrijiri medicale, iar două vor fi transportate la spital.

Pentru stingerea focului au intervenit militarii Detașamentului de Pompieri Suceava cu două autospeciale cu apă și spumă și cu sprijinul unui echipaj SAJ, pentru acordarea primului ajutor medical.

Apartamentul de unde a izbucnit focul a fost afectat în proporție de circa 60 la sută.

El a mai spus că fumul a fost evacuat, iar locatarii pot reveni în locuințe.

Cauza probabilă a incendiului este o țigară uitată aprinsă.

(N.B.)


Intră acum și în grupul de