Piața neagră a țigaretelor crește din nou, iar în regiunea nord-est comerțul ilicit a ajuns la 43,2 la sută-studiu Novel Research


Intră acum și în grupul de

Piața neagră a țigaretelor a crescut în martie la 17,2% din totalul consumului (cu 1,6 p.p. mai mult decât în ianuarie 2018). În primele trei luni ale anului, media comerțului ilicit este de 16,4%, cu 0,7 p.p. mai mare comparativ cu perioada similară din 2017, se arată într-un studiu Novel Research.

„Patru dintre cele opt regiuni ale țării înregistrează în martie creșteri semnificative ale comerțului ilicit cu țigarete. Regiunea nord-est continuă să fie cea mai afectată de piața neagră, cu o majorare de 5,5 p.p. până la 43,2%. Cea mai importantă revenire pe creștere e notată în vest, plus 9,3 p.p. până la 27%. Majorări ale comerțului ilegal se înregistrează și în sud-vest, de 6 p.p. până la 19,9%, iar în sud –est de 3,5 p.p. până la 16,4%. Din punct de vedere al provenienței, „cheap whites” continuă să fie principala sursă, aflându-se în creștere cu 5,7 p.p. până la 55,9%. Ponderea produselor din tutun provenite ilegal din Moldova este în scădere accelerată cu 11,1 p.p. în martie față de ianuarie, până la 21,2%. Ucraina, ca sursă de proveniență este în ușoară creștere (2,7 p.p. până la 15,6%), iar Serbia este relativ constantă.”, a declarat Marian Marcu, Director General Novel Research.

„În contextul creșterii contrabandei cu 1,6 puncte procentuale, nu ne putem dori decât ca Ministerul de Finanțe să aplice cât mai repede posibil pachetul de măsuri anunțate recent: actualizarea legislației în domeniul contrabandei, în urma consultării cu toate părțile interesate, și securizarea frontierelor, prin dotarea corespunzătoare a autorităților direct responsabile. Aceste măsuri, pe care le susținem și pe care le considerăm fundamentale în lupta cu contrabandiștii, nu suportă amânare, rezultatele lor compensând categoric costurile. Contrabanda finanțează rețelele de crimă organizată, blochează dezvoltarea regiunilor de frontieră și reprezintă o amenințare serioasă la adresa securității statului, așa că ne bucurăm că stoparea ei devine o prioritate pentru Ministerul de Finanțe și, implicit, pentru Guvernul României.”, a declarat Ileana Dumitru, Director Juridic și Relații Publice în cadrul British American Tobacco Europa Centrală și de Sud.

„În timp ce activiștii antitutun scriu proiecte de lege pe care unii parlamentari le copiază, primii ca să justifice finanțarea primită de la Fundația Bloomberg, ultimii ca să câștige capital de imagine, bugetul statului pierde. Iată că piața neagră nu e o falsă problemă, așa cum susțin oengiștii. Pierderile de sute de milioane de euro sunt reale și se văd în încasările din accize și taxe. În regiunile de frontieră sunt localități fără nicio bază economică, în care familii întregi supraviețuiesc aproape exclusiv din contrabandă. În zona de nord-est, în sate și comune, 90% din țigaretele comercializate sunt vândute pe sub tejghea și alimentează piața neagră. Pentru noi, implicarea în rezolvarea acestor probleme grave e o obligație. Ca urmare, sprijinim cea de-a șaptea campanie regională anticontrabandă, intitulată „Contrabanda e hoție! Te bagă la pușcărie” și lansată în parteneriat de Poliția de Frontieră, Poliția Română și ANAF, prin Direcția Generală a Vămilor. Campania a fost lansată la Satu Mare la jumătatea lunii martie și se derulează în județele de graniță din nord, nord-vest, nord-est, vest, sud-vest, precum și în București. Acțiunile precedente de acest tip au dus la scăderi are comerțului ilegal în zonele și în perioadele în care s-au desfășurat.”, a declarat Gilda Lazăr, Director Corporate Affairs & Communications JTI Romania, Moldova și Bulgaria.

 

„Efectele lipsei de consecvență și schimbărilor repetate la nivelul conducerii instituțiilor de aplicare a legii încep să se vadă, deși Poliția, Poliția de Frontieră, precum și Direcția Generală a Vămilor au continuat în aceste luni să depună eforturi pentru combaterea comerțului ilegal. Astfel, în luna februarie polițiștii din Mureș au capturat 1,5 milioane de țigarete. În perioada 3 – 9 februarie a.c., sub coordonarea Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice a IGPR, poliţiștii au efectuat 42 de percheziţii domiciliare și au confiscat peste 1,75 milioane de țigarete. În martie, ITPF Iași a descoperit 30.000 pachete ascunse sub pomi fructiferi, iar ITPF Suceava 45.000 pachete, în urma unei singure acțiuni. Exemplele ar putea continua și demonstrează încă o dată că este nevoie de stabilitate instituțională, precum și de o strategie națională coerentă, pentru ca toate aceste acțiuni să aibă efectul scontat, pe termen lung, dat fiind că ne referim la o industrie puternic influențată de fiscalitate și cadrul de reglementare”, a declarat Valentin Canura, Sales Development Manager, Imperial Tobacco Romania.

 

„În primul trimestru al anului 2018, echipele de supraveghere și control vamal de la nivel central, regional și local, au confiscat un număr de 3.123.592 țigarete și 361,85 kg tutun, derulând în același timp și activități de control în cadrul acțiunilor organizate în comun cu DGAF, IGPR și IGPF. Direcția Generală a Vămilor, prin structurile sale de specialitate, va intensifica acțiunile de supraveghere și control vamal privind verificarea respectării condițiilor prevăzute de lege în legătură cu introducerea în țară, deținerea, depozitarea, marcarea, comercializarea și transportul produselor din tutun prelucrat în zonele de la frontiera României cu Republica Moldova și Ucraina.

În plus, doresc să semnalez faptul că au fost demarate activități specifice ca toate birourile vamale de frontieră să fie dotate cu echipamente de scanare performante (atât fixe, cât și mobile), iar infrastructura acestora să fie reabilitată și adusă la standarde europene în scopul întăririi capacității administrative și de control a autorității vamale din România”, a declarat Vicepreședintele ANAF, Bogdan Lari Mihei.

 

Producătorii de țigarete consideră că, pentru reducerea traficului ilicit, sunt necesare mai multe schimbări legislative pe care, împreună cu autoritățile de aplicare a legii, le solicită de ani de zile. Astfel, pe lângă reglementarea unitară, pe criteriu cantitativ, a infracțiunilor de evaziune fiscală și de contrabandă cu țigarete, este necesară clarificarea situației la punctele de trecere a frontierei interne, cu Ungaria și Bulgaria, precum și stabilirea unor atribuții specifice pentru poliția locală și jandarmerie, întrucât comerțul ilegal cu țigarete se desfășoară aproape nestingherit în zona de competență a acestora – piețe, oboare, stații de metrou.

 

Sectorul tutunului este al doilea mare contribuabil la bugetul de stat al României, după cel petrolier.

 


Intră acum și în grupul de