Marș motorizat spre București, în 19 mai, pentru autostrada A 7 (Siret-Suceava-Ploiești) și autostrada A 8 (Iași-Târgu Mureș)


Intră acum și în grupul de

Asociația „Moldova Vrea Autostradă”, împreună cu asociația „Împreună pentru A8”, au anunțat că organizează în data de 19 mai o acțiune de sensibilizare a autorităților centrale și a concetățenilor cu privire la necesitatea demarării proiectelor pentru construcția autostrăzilor A8 (Iaşi–Târgu Mureş) şi A7 (Siret–Suceava–Bacău–Ploieşti).

„În condițiile în care Moldova este singura dintre cele trei mari regiuni istorice ale României fără vreun kilometru de autostradă, considerăm că întârzierea celor două proiecte de autostradă constituie o indolență și o lipsă de respect față de locuitorii acestei regiuni. De aceea, ne-am decis să inițiem un marș motorizat spre București”, anunță organizatorii.

Potrivit acestora deplasarea se va face în coloane de autoturisme, motociclete, camioane, furgonete, autocare, urmând ca pe traseu să se facă joncțiuni între coloanele venite din județele Moldovei, iard din Tișița să se facă deplasarea grupat către București pe traseul Focșani – Râmnicu Sărat – Buzău – Urziceni – Voluntari – București astfel încât în jurul orei 17:00, la intrarea în capitală să se facă joncțiunea cu grupurile de susținători de acolo.(N.B.)


Intră acum și în grupul de