Vama Siret va fi modernizată și dotată cu scannere. Ministrul Finanțelor susține că niciun transport nu va mai putea intra în țară fără să fie scanat


Intră acum și în grupul de

Ministrul Finanțelor Publice, Eugen Orlando Teodorovici, a anunțat, vineri, la Suceava, că Vama Siret va fi modernizată și că va fi realizat un proiect care va include modernizarea tuturor punctelor vamale din țară.

„Eu am declarat că este un obiectiv foarte ambițios, dar care se va și realiza”, a spus ministrul într-o conferință de presă subliniind că toate punctele vamale din această țară vor fi modernizate.

El a menționta că va face o inițiativă în Guvern pentru ca toată infrastructura din vămi să aparțină Ministerului Finanțelor Publice, respectiv cea rutieră de la Ministerul Transporturilor, dar și de la consiliile locale și de la celelalte instituții.

„ Să aparțină de o singură structură publică pentru ca noi să putem să investim să le reabilităm, după care se face administrarea în comun”, a spus ministrul.

El a estimat că până la finalul acestui an, sau cel târziu în 2019 se va încheia proiectul.

„Eu spun final de an, vreau să le vedem clar reabilitate. Pentru că dacă avem această schimbare, adică aparțin de Ministerul de Finanțe, poate primul la mână, se va schimba legislația la nivel național astfel încât zona fiscală, zona de vamă să fie declarată ca fiind zonă de interes național, exact cum e zona de apărare. Această zonă a fisculului, a vămii să aibă același tratament. Cu alte cuvinte să pot să cumpăr din piață, imediat, ce serviciu sau lucrare am nevoie, adică să nu stai luni de zile să cumperi un echipament, să asfaltezi o infrastructură rutieră, să dotezi vameșii cu echipamentele necesare”, a spus Teodorovici.

El a menționat că această  modificare va trebui să aibă și avizul CSAT și că deja s-a vorbit și că este o abordare corectă, de toți acceptată.

„Odată schimbată această parte legislativă automat aceste lucruri se pot întâmpla imediat. Pentru că suntem Ministerul de Finanțe, banii îi putem pune și va fi vama reabilitată modernizată cu tot ce înseamnă echipamente de scanare fixe, mobile și portabile. Nu va exista ideea de nefuncțional. Toate vor fi cu scanere. Nu se va face pe eșantion. Tot ce înseamnă acces în țară tot va fi cu scaner fix. Nu ai cum să treci decât prin scanere și va fi făcut 100% scanat nu pe eșantion. Eu așa îmi doresc. Va fi o veste foarte bună pentru cei care trec granița”, a declarat ministrul.

El a menționat că numai din țigări se aduc pagube la bugetul se stat anual cam de un miliard de euro anual.

Într-o întâlnire cu mediul de afaceri sucevean la USV, ministrul Finanțelor a spus că pentru diminuarea pieței „negre” va trebui ca în primul rând să fie verificat tot ceea ce intră în țară.(T.B.)


Intră acum și în grupul de