Aproape 100 de cazuri de rujeolă înregistrate în acest an în judeţ. Cazuri de îmbolnăvire s-au depistat şi în rândul unor copii cu vârstă mai mare, din colectivităţi şcolare.


Intră acum și în grupul de

Directorul executiv al Direcţiei de Sănătate Publică Suceava, medicul epidemiolog Cătălina Zorescu, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că de la începutul acestui an, în judeţ au fost confirmate aproximativ 100 de cazuri de rujeolă, iar în ultima perioadă s-au înregistrat şi câte 3-4 cazuri nou diagnosticate pe zi.

“Chiar în ultimele zile, ne îngrijorează faptul că apar astfel de cazuri şi în colectivităţi şcolare la copii mai mari, în rândul elevilor de liceu şi gimnaziu”, a spus Zorescu.

Ea a adăugat că, în general, cazurile de îmbolnăvire s-au înregistrat în rândul copiilor care au fost incomplet vaccinaţi  sau nevaccinaţi, dar au fost şi situaţii în care s-au îmbolnăvit copii cu imunitate epuizată la această vârstă, care au venit, probabil, în contact cu fraţi sau copii mai mici diagnosticaţi cu rujeolă şi s-au îmbolnăvit la rândul lor.

“Avem o oarecare grupare de cazuri de rujeolă în zona Hânţeşti şi Capu Câmpului”, a spus Zorescu precizând că există un focar comunitar declarat în Hânţeşti, însă s-au mai înregistrat două cazuri de rujeolă şi la un colegiu tehnic din municipiul Suceava.

Medicul epidemiolog sucevean a menţionat că autorităţile sanitare au luat măsuri specifice pentru astfel de situaţii şi au colaborat atât cu conducerile unităţilor de învăţământ, cât şi cu autorităţile locale, în şcolile unde au fost copii diagnosticaţi cu rujeolă fiind efectuate dezinfecţii curente repetate.

Ea a amintit că în unităţile de învăţământ respective sunt identificaţi copiii nevaccinaţi fiindu-le recomandat să meargă împreună cu părinţii la medicul de familie pentru a li se administra vaccinul ROR.

Directorul executiv al DSP Suceava a mai declarat că a participat recent la o activitate de instruire organizată de Ministerul Sănătăţii, la care au fost prezenţi reprezentanţi ai UNICEF şi OMS, care vor să se implice activ în îmbunătăţirea gradului de acoperire vaccinală în rândul copiilor din judeţ.

Ea a spus că trei comunităţi din judeţul Suceava, Berchişeşti, Stulpicani şi Fântânele,  au fost selectate pentru a se desfăşura până la sfârşitul lunii mai acţiuni specifice de informare a populaţiei cu privire la importanţa vaccinării antirujeolice şi de a-i lămuri pe părinţi să-şi vaccineze copiii.

Zorescu a arătat că aceste acţiuni vor fi derulate de autorităţile sanitare sucevene, prin Compartimentul de Promovare, împreună cu asistenţii medicali comunitari, mediatorii sanitari, în colaborare cu autorităţile publice locale în ideea de a  mobiliza la vaccinare antirujeolică şi de a vaccina în proporţie de 95 la sută din copiii eligibili.

„Suntem în faza de pregătire a acestei acţiuni”, a arătat Zorescu adăugând că la selecţia celor trei comunităţi s-a ţinut cont de gradul scăzut de acoperire vaccinală, existenţa unui asistent medical comunitar şi a medicilor de familie, precum şi de numărul de cazuri de rujeolă înregistrate în comunităţile respective.

Medicul epidemiolog sucevean a menţionat că se va merge din uşă în uşă, pentru a purta discuţii cu părinţii şi bunicii şi de a le prezenta avantajele şi beneficiile vaccinării copiilor urmând să fie îndrumaţi să se adreseze medicilor de familie.

“Din studiile prezentate la întâlnirea organizată de Ministerul Sănătăţii a reieşit că multe dintre refuzuri sunt datorate fie neinformării, fie a lipsei de comunicare între medic şi pacient. Sunt situaţii în care unii copii rămân în grija bunicilor, părinţii fiind plecaţi la muncă în străinătate şi bunicii spun că nu-şi pot asuma decizia vaccinării nepoţilor “, a explicat Zorescu.

Ea a subliniat că, lunar, gradul de acoperire vaccinală este de aproximativ 60 la sută în judeţul Suceava, fiind unele comunităţi în care gradul de acoperire vaccinală este de 40-50 la sută.(L.B.)


Intră acum și în grupul de