Intră acum și în grupul de
O.J.P.C. Suceava a efectuat o acțiune de control privind respectarea prevederilor legale la comercializarea pieselor auto. Astfel, în urma controalelor efectuate s-au oprit temporar de la comercializare 1.402 bucăți diferite piese auto în valoare de 41.466 lei și s-au aplicat un număr de 30 sancțiuni contravenționale din care 5 avertismente și 25 amenzi în valoare de 73000 lei.
Printre cei amendați se află SC AUTOSERVICE SRL Suceava unde se comercializau pompe apă, plăcuțe de frână și segmenți distribuite de SC PANEURO SRL București care nu aveau pe ambalaje traducere în limba română a denumirii produsului, drept pentru care s-a aplicat o amendă în cuantum de 3.000 lei. Șeful OJPC Suceava, Elena Oanea a spus că la SC LUMI BUSINESS SRL Suceava s-au găsit pivoți, rulmenți, capete de bară, bielete direcție import Germania, distribuite de SC TOTAL AUTO SRL București la care etichetele cu elementele de identificare erau netraduse în limba română, drept pentru care s-a aplicat o amendă tot de 3.000 lei.
„La SC DACIA FELIX SRL Fălticeni s-au găsit rulmenți de diferite serii, piese schimb tractoare fabricate cu mult timp în urmă de către SC TRACTORUL SA Brașov, la care certificatele de garanție nu precizau drepturile consumatorilor conform prevederilor Legii 449/2003, drept pentru care s-a aplicat o amendă în cuantum de 3.000 lei”, a mai spus șeful OJPC Suceava.
Intră acum și în grupul de