Drapelul național al Slovaciei, arborat invers în Piața Drapelelor UE din centrul Sucevei


Intră acum și în grupul de

Drapelul național al Slovaciei a fost arborat invers în Piața Drapelelor Uniunii Europene din centrul municipiului Suceava.

În Piața Drapelelor Uniunii Europene din zona centrală a municipiului Suceava sunt arborate toate cele 27 de drapele ale țărilor membre ale Uniunii Europene. În centru se află arborat drapelul României, alături de cele ale UE și NATO.

Din păcate, unul dintre „specialiștii” din cadrul Direcției Domeniului Public din Primăria Suceava care se ocupă cu administrarea acestor zone a montat greșit drapelul Slovaciei, acesta fiind arborat cu susul în jos.

Drapelul Slovaciei

Forma actuală a steagului Slovaciei a fost adoptat prin Constituția Slovaciei, care a intrat în vigoare la 3 septembrie 1992. Steagul țării folosește culorile panslave – roșu, alb și albastru, potrivit Wikipedia.

Steagul Slovaciei își are originile din revoluția din 1848, când slovacii se luptau împotriva maghiarilor pentru independență. Acest steag a fost adoptat semi-oficial de Cehoslovacia înainte de Primul Război Mondial, de Republica Slovacă în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și, după 1 martie 1990, ca steagul Slovaciei ca republică constituentă cehoslovacă. Stema a fost adăugată la 3 septembrie 1992.

Potrivit HG .1.157 din 21 noiembrie 2001 pentru aprobarea Normelor privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României la articolul nr. 9 se prevede că atunci când drapelul României se arborează alături de mai multe drapele de stat străine şi numărul drapelelor este impar, drapelul României se va aşeza în mijloc. Dacă numărul drapelelor este par, drapelul României va fi aşezat în stânga drapelului împreună cu care ocupă centrul, privind drapelele din faţă.

„Toate drapelele de stat care se arborează vor avea dimensiuni egale şi vor fi amplasate la acelaşi nivel”, se mai prevede în actul normativ.

Încălcarea articolului 9 este considerată contravenție și se constată de prefect şi se aplică conducătorului autorităţii sau instituţiei publice, primarului, preşedintelui consiliului judeţean, precum şi persoanei fizice sau juridice vinovate de săvârşirea contravenţiei.(T.B.)

 


Intră acum și în grupul de