Ministrul Sănătății, la Fălticeni: Din păcate, suntem acum la limita minimă a stocurilor de vaccin . Primele livrări ale dozelor de vaccin ROR şi antihepatitic vor începe din data de 31 mai


Intră acum și în grupul de

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat, joi, la Suceava, că primele livrări ale dozelor de vaccin ROR şi antihepatitic vor începe din data de 31 mai, adăugând că speră ca prin anularea actualului acord-cadru şi realizarea altuia nou, dar şi prin modificarea legii achiziţiilor publice să poată exista o continuitate în asigurarea stocurilor de vaccin.

“Din păcate, suntem acum la limita minimă a stocurilor de vaccin, dar din fericire, în 31 mai avem livrările. Ce se întâmplă, nu mi se pare în regulă, şi ca orice lucru în România se lasă cu multiple contestaţii.Norocul nostru a fost şi mărturisesc că am chemat firmele la o masă de discuţii şi le-am explicat că având în vedere faptul că e vorba de vaccinuri, nu cred că e cazul să ne contestăm şi să ne bălăcărim reciproc. Oricum, contestaţii au fost depuse, le-am câştigat, deci în 31 mai vor fi primele livrări”, a spus Pintea.

Ea a mai spus că actualul acord-cadru va fi anulat şi va fi realizat altul nou, astfel încât să existe o predictibilitate şi pentru firme, în condiţiile în care realizarea unui vaccin durează doi ani de zile.

“În momentul în care nu ai predictibilitate, nu poţi să faci, dar nu am birocratizat excesiv, pentru că ne e tot frică de tot felul de controale, ba de Curtea de Conturi, ba de unii, ba de alţii. Până la urmă, am avut un noroc că s-a terminat cu contestaţia şi livrările vor fi la vaccinul ROR pe 31 mai, vaccinul antihepatitic la fel,  hexacima trebuie să vină pe 3 sau 4 iunie, dar nu e normal ca în fiecare an să stăm aşa, vin sau nu vin, contestă sau nu contestă”, a subliniat Pintea.

Ministrul Sănătăţii consideră că şi modificarea legii achiziţiilor publice va aduce “ceva bun”, adăugând că de patru luni de când este în Ministerul Sănătăţii, toate licitaţiile care erau demarate au fost contestate.

(Liliana Bujdei)    .


Intră acum și în grupul de