Intră acum și în grupul de
Personalul medical de la Spitalul Județean “Sf. Ioan cel Nou” Suceava a răsuflat ușurat miercuri după-amiază, după ce s-a aflat că singurul candidat la șefia acestei unități spitalicești, omul de afaceri sucevean Ovidiu Neamțu a fost respins, cu media 7,03. Cadrele medicale susțin că toți cei care au venit din afara sistemului, nu au făcut altceva decât să îngroape și mai mult unitatea medicală, „iar despre calitățile manageriale ale afaceristului Ovidiu Neamțu” se aud numai „așa-zise lucruri de bine”, care cu siguranță ar fi pus spitalul pe butuci, așa cum a făcut candidatul cu o serie din „afacerile” sale.
Ovidiu Neamțu nu a reușit să obțină la concursul încheiat miercuri, minim 7 la două dintre probe: la susținerea proiectului de management, unde a fost notat cu 6,10, și la interviu, unde a obținut 6,58. Ovidiu Neamțu a luat însă o notă bună, 8,40, la testul grilă cu întrebări din legislație și părea că are fotoliul de director asigurat, mai ales că, potrivit unor surse, era foarte sigur că a realizat un proiect de management foarte bun.
“Mă așteptam la acest rezultat, pentru că știu că susținerea proiectului de management este cea mai grea probă. Ești întrebat cum este spitalul, în prezent, faci o analiză a activității lui, cu puncte tari și puncte slabe, și spui ce vei face în viitor pentru îmbunătățirea activității”, a declarat miercuri, după aflarea rezultatului șeful ASP Suceava, dr. Alexandru Lăzăreanu. Cât despre faptul că pentru acest post la cel mai mare spital din județ nu a fost decât un singur candidat, în condițiile care există mai mulți medici care au urmat cursurile de management sanitar organizat de MSP, directorul ASP a declarat: “Cred că se așteaptă să treacă alegerile și probabil vor fi candidați”.
Postul de director general al unității medicale județene sucevene a rămas liber după ce, la începutul lui ianuarie, fostul manager ec. Costică Dăscăliuc, a fost demis din funcție pe motiv de “management defectuos”. Conducerea unității a fost preluată interimar de directorul medical dr. Doina Elena Ganea, care a declarat din start că nu dorește să candideze pentru această funcție, fiind șeful Secției oncologie a spitalului.
După două luni, pe neașteptate, începând cu data de 10 martie 2008 a fost numit manager Ovidiu Neamțu, la doar două zile fiind revocat însă din funcție, tot de ministru, după un scandal prin care se dezaproba la toate nivelele locale această numire. Se spunea la vremea respectivă că numirea acestuia avea un scop, și anume avizarea construirii în curtea spitalului județean a unui supermarket „PLUS”.
O altă soartă are însă Spitalul de Psihiatrie Cronici Siret, ce are acum director după un concurs luat cu brio, adică cu media generală 9,24. Este vorba despre fostul director interimar, psiholog Tiberiu Rotaru. Acesta a obținut 8,90 la testul grilă, probă pe care a considerat-o “cea mai dificilă,” 9,90 la susținerea proiectului de management, una din cele mai mari note de concurs, și 8,83 la interviu. “A fost cel mai greu concurs din viața mea”, a declarat miercuri Tiberiu Rotaru, precizând că în proiectul său de management a susținut colaborarea între spital și celelalte instituții, fie publice, fie private sau organizații neguvernamentale, insistând pe deschiderea spitalului către comunitate.
Concursul pentru manageri de spitale s-a desfășurat în perioada 26 octombrie-4 noiembrie a.c., din cei 49 de candidați înscriși inițial doi fiind retrași, iar respinși 15. Urmează perioada de contestații, care se pot depune până pe 6 noiembrie, la ora 13.
Intră acum și în grupul de