Intră acum și în grupul de
Candidatul PD-L pentru un mandat de deputat în colegiul 6 Rădăuți, Cristian Irimie, a declarat într-o conferință de presă că contracandidatul său din partea PNL, Mircea Irimescu, este în același timp și consilier local în municipiul Rădăuți, din partea PNȚCD. Irimie îi cere lui Irimescu să intre în legalitate și să precizeze dacă e ales local PNȚCD sau candidat PNL. Candidatul democrat-liberal a arătat că dacă Mircea Irimescu este membru PNL, atunci ar trebui să fie înlocuit din funcția de consilier local, iar dacă este membru PNȚCD atunci este înscris ilegal drept candidat PNL. „Nu și-a pierdut calitatea de membru al partidului din partea căruia a candidat la alegerile locale, respectiv PNȚCD. Mi se pare o încălcare flagrantă a legii având în vedere că legislația României prevede că pentru a participa în alegeri trebuie să faci parte din partidul pe listele căruia candidezi”, a explicat Irimie.
El a menționat că, probabil, Irimescu candidează pe listele PNL pentru că între Călin Popescu Tăriceanu și Marian Miluț s-a stabilit ca membri ai PNȚCD să candideze pe liste ale PNL, însă această înțelegere nu a fost înscrisă juridic. „Această alianță a fost numai la televizor, nu a fost înregistrată la Tribunal și nu este oficializată”, a spus Irimie, care consideră că este „jenant” pentru un candidat să înceapă, cu încălcarea legii, o campanie electorală pentru a ajunge în Parlamentul României, unde se fac legi.
Mircea Irimescu este membru PNȚCD, care a fost validat de PNL să candideze pentru Camera Deputaților în circumscripția electorală Suceava. Irimescu a candidat în alegerile locale din partea PNȚCD la funcția de primar al municipiului Rădăuți și a obținut aproximativ 19 la sută din voturi.
Intră acum și în grupul de