Intră acum și în grupul de
Zece persoane au fost conduse la audieri în urma perchezițiilor efectuate în mai multe zone din țară, inclusiv în Suceava, în cazul destructurării unei grupări de achiziții de lemn fără proveniență legală, informează Poliția Română.
Polițiștii Inspectoratului General al Poliției Române au desfășurat, miercuri, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, o acțiune pentru destructurarea unui grup infracţional organizat, specializat în achiziţionarea de lemn rotund fără provenienţă legală sau a cărui provenienţă ilegală este disimulată prin unele documente justificative cu caracter nereal.
În acest caz au fost efectuate 23 de percheziții domiciliare la sediul și punctele de lucru ale unei societăți comerciale, respectiv Holzindustrie Schweighofer, la patru instituții între care Garda Forestieră Suceava și Direcția Silvică Suceava precum și la mai multe locuințe.
Până în prezent, au fost identificate și conduse la sediul unității de parchet 10 persoane, precizează sursa citată.
„Din cercetări a reieșit că persoane din conducerea societăţii comerciale vizate, începând cu anul 2011 şi până în prezent, ar fi coordonat activitatea de achiziţii de lemn rotund de răşinoase provenit din tăieri ilegale și deturnarea licitațiilor publice, de la foarte mulți furnizori, din majoritatea zonelor împădurite ale Românei. Aceste materiale lemnoase livrate de furnizori ar fi provenit, în majoritatea cazurilor, din tăieri ilegale”, se arată în comunicat.
Sursa arată că prejudiciul prezumtiv cauzat bugetului public este de 25 de milioane de euro.
La activități au participat polițiști ai Direcției de Combatere a Criminalității Organizate, Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București, Direcției de Investigare a Criminalității Economice și Direcției de Ordine Publică, precum și specialiști criminaliști din cadrul Institutului Național de Criminalistică.
Holzindustrie Schweighofer cooperează cu autoritățile și oferă tot sprijinul în ancheta DIICOT comunicată pe 30 mai 2018. Principiul fundamental al companiei este de a respecta întotdeauna legea și reglementările în vigoare din țările în care operează, anunță compania.
„Compania pune la dispoziția autorităților toate informațiile necesare pentru buna desfășurare a anchetei în curs și sprijină autoritățile prin toate mijloacele sale pentru o soluționare corectă a investigației, pe baza unor date transparente. Compania nu a fost înștiințată de obiectul acestei investigații. Compania Holzindustrie Schweighofer este prima interesată în soluționarea rapidă și corectă a acestei situații”, se arată în comunicat.
(N.B.)
Intră acum și în grupul de