Intră acum și în grupul de
Candidatul PD-L Suceava pentru un mandat de deputat în Colegiul Fălticeni, Vasile Dediță, i-a somat pe contracandidații săi, în special pe cel de la PSD și pe cel de la PNL „să iasă din bârloguri” și să accepte o dezbatere publică, deschisă despre problemele comunităților din colegiul lor. Dediță a declarat într-o conferință de presă că modul în care înțeleg adversarii săi politici să-și contureze campania nu este nici pe departe în favoarea oamenilor, ci doar amână la nesfârșit adoptarea soluțiilor care se impun.
„Ei găsesc alte modalități de a-i exprima punctele de vedere. Rup afișe și taie bannere, exercită presiuni asupra oamenilor și mai ales a mediului de afaceri din zonă, vin cu amenințări la firme că vor fi închise, dacă nu va fi votat un anume candidat”, a arătat Vasile Dediță.
Democrat-liberalul sucevean a făcut referire în primul rând la contracandidatul său de la PNL, Dan Fîrțescu, șef al finanțelor sucevene până la începerea campaniei electorale, pe care l-a provocat la o dispută pe problematica mediului de afaceri din zona Fălticeni. Mai mult, Dediță îi cere lui Fîrțescu să vină cu soluții în vederea adoptării unui „cod deontologic” pentru cei care vin în controale de la Direcția de Finanțe, cod care să oblige funcționarul public să adopte o atitudine favorabilă oamenilor de afaceri, mai ales în fața celor care „își plătesc impozitele și taxele datorate către stat și care mai și creează locuri de muncă”.
„Nu e normal cum se acționează acum. Haideți să ne adunăm, să dezbatem public problemele, să găsim soluții ca aceste comunități de oameni care ne dau votul să se dezvolte în continuare”, a conchis Vasile Dediță.
Intră acum și în grupul de