„Bucovina salută Viena!”- un proiect de prezentare a Bucovinei în capitala Austriei. Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, se va întâlni cu primarul Vienei, Michael Ludwig


Intră acum și în grupul de

O delegație a județului Suceava condusă de președintele Consiliului Județean, Gheorghe Flutur, va fi prezentă la Viena în zilele de 15-16 iunie pentru a participa la manifestarea intitulată ”Bucovina salută Viena!” inclusă în programul național ”România salută Viena!” derulat cu ocazia Centenarului Marii Uniri. Evenimentele la care participă Consiliul Județean Suceava sunt realizate printr-un parteneriat cu Asociația Mihai Eminescu din Viena, Institutul Cultural Român Viena și Ambasada României.

Vineri, 15 iunie, va avea loc primirea oficială a delegației sucevene la Primăria din Viena unde președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur va avea discuții cu primarul Vienei, dr. Michael Ludwig.

Potrivit unui comunicat al Consiliului Județean Suceava, în cursul zilei de vineri va fi omagiat poetul nepereche, Mihai Eminescu, delegația din Bucovina urmând să depună o coroană de flori la bustul marelui poet din Piața Bisericii Ortodoxe Române din Viena, iar manifestările din această zi se vor încheia cu un concert al maestrului Eugen Doga.

Sursa citată menționează că sâmbătă, 16 iunie, în Piața Michaelerplatz din Viena, poarta principală de acces spre Palatul Hofburg, va avea loc Târgul de turism și produse tradiționale unde județul Suceava își va prezenta oferta turistică, istoria meleagurilor, tradițiile, meșteșugurile și gastronomia. În program sunt cuprinse demonstrații practice ale meșterilor populari, în olărit, prelucrarea lemnului, încondeierea ouălor, pictură pe sticlă, textile iar pe gastronomie vor fi degustări și demonstrații practice însemnând realizarea de produse din rețete tradiționale și actuale.

De la Târg nu vor lipsi  programele artistice susținute de orchestra și dansatorii Ansamblului Artistic Profesionist ”Ciprian Porumbescu”.

În cadrul Târgului va fi și o interesantă prezentare de costume din vetrele folclorice ale județului și ale Bucovinei.

La eveniment sunt așteptați să vină și sucevenii care se află la Viena sau în alte zone ale Austriei.

În cadrul manifestărilor delegația suceveană va prezenta și traseul vienez al marelui compozitor Ciprian Porumbescu, dar va avea și întâlniri cu reprezentanții mediului de afaceri.

La aceste manifestări și-au anunțat participarea oficialitățile locale, primarul Vienei, aleși locali și regionali, parlamentari precum și ambasadorul României în Austria.

„Scopul acestei acțiuni este promovarea județului Suceava din punct de vedere turistic, cultural și gastronomic. Promovarea județului se va axa pe patru componente majore și anume punerea în valoare a potențialului turistic, promovarea culturii bucovinene, a tradițiilor și obiceiurilor zonei și nu în ultimul rând a istoriei acestor meleaguri. Toate aceste teme vor putea fi făcute cunoscute participanților la eveniment prin materiale de informare și promovare, a prezentărilor de specialitate, prin intermediul expozițiilor de produse meșteșugărești și prin spectacolele artistice oferite de membri Ansamblului Artistic ”Ciprian Porumbescu”. Participarea la Viena este importantă și în prisma faptului că din numărul total de turiști străini care vizitează anual județul Suceava, pe primul loc se găsesc turiștii vorbitori de limba germană, austrieci și germani”, a declarat Gheorghe Flutur. (N.B.)


Intră acum și în grupul de