Intră acum și în grupul de
Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, susține o conferință de presă:
„S-a finalizat dezbaterea pentru introducerea sensurilor unice. Am discutat si cu consilierii locali si cu cei de la firma de consultanta. Am pus studiul de circulatie pe ordinea de zi, dar vom avea si un punct 2 privind oportunitatea introducerii. Lumea e clar ca nu e pregatita pentru sensuri unice pe principalele bulevarde din oras. Lumea se simte afectata de aceste sensuri unice. Consilierii de la PNL mi-au spus ca nu sunt de acord din cauza vecinilor care nu sunt de acord.
Mai devreme sau mai tarziu vom fi obligati sa aplicam sensurile unice. Deja avem un an avans pentru introducerea sensurilor unice.
O prioritate ramane sa reabilitam strandul de la Itcani. Avem gandita o zona pe care sa o luam de la zero. Bazinele sunt fisurate si vechi de peste 40 ani.
Vrem sa depunem pe POR, axa 10, reabilitarea unui corp de cladire la Colegiul Petru Rares. Vom intra in CL cu indicatorii tehnici si suma e de 5 milioane lei.
Intre 22-24 iunie vor avea loc zilele Sucevei. Am inversat zilele de muzica usoara cu populara. Muzica populara va fi sambata seara.
De la DSP ni s-a spus sa o lasam mai moale cu centrele medicale de permanenta din oras pentru ca se pare ca nu prea are Guvernul bani pentru asta.
Am propus pentru fotbal sa dam 660.000 de lei. Ni s-au cerut insa 800.000 de lei pentru ca vor sa aduca niste jucatori noi. Vom intra in CL cu o propunere pentru modificarea regulamentului astfel incat sa putem sa da bani si la Liga a 3-a.”
Intră acum și în grupul de