Intră acum și în grupul de
„Din respect pentru populație s-a hotărât să nu se închidă nici un cabinet și este și campanie electorală și nu dorim să se spună că facem acest lucru tocmai pentru că e campanie. Dar săptămânal vor fi precizate localitățile unde dispensarele funcționează în condiții improprii”, a declarat joi, în cadrul unei conferințe de presă șeful ASP Suceava, Alexandru Lăzăreanu. Acesta a precizat că a participat la Prefectura Suceava, la o întâlnire cu primarii din județ și le-a transmis acest mesaj. „Le-am spus și lor și repet și acum. Nu este posibil ca un cabinet medical să arate mai rău ca un grajd. Nu sunt curate, nu au încălzire”, a afirmat șeful ASP Suceava, exemplificând cu localitățile Izvoarele Sucevei, Stroiești, Fântânele.
După ce conducerea Autorității de Sănătate Publică Suceava a atenționat proprietarii cabinetelor medicale din județ (fostele dispensare), fie că este vorba de primării sau de medici, ca până pe data de 10 noiembrie trebuie să îmbunătățească starea igienico-sanitară a acestora astfel încât să poată fi posibilă autorizarea lor, Inspecția Sanitară de Stat a trecut la verificări. Sunt vizate în mod special fostele dispensare din mediul rural.
Pentru rezolvarea problemei șeful ASP Suceava spune că primarii au două variante: fie dau dovadă de înțelegere și vând spațiile medicilor, a căror problemă va fi să le renoveze și să le doteze, fie investesc bani și le aduc la standardele ideale de funcționare.
La începutul lunii trecute când șeful ASP Suceava a anunțat acest control, a explicat că nu se poate ca ASP să ceară oricărui butic să aibă condiții igienico-sanitare corespunzătoare, iar cabinetele medicale să arate deplorabil.
În județ, circa 30% din dispensarele medicale funcționează în imobile degradate, care nu întrunesc condițiile igienico-sanitare cerute de normele în vigoare, potrivit celor constatate la controlul anterior. Alexandru Lăzăreanu spunea că aceste cabinete dețin autorizații, dar cu planuri de conformare ce au fost prelungite în timp, însă spațiile s-au degradat și necesită îmbunătățiri pentru a funcționa corespunzător.
Alexandru Lăzăreanu și-a exprimat speranța ca până în primăvară să fie realizate toate condițiile necesare funcționării cabinetelor.
Intră acum și în grupul de