Intră acum și în grupul de
OJPC Suceava a efectuat un control la un număr de 11 spălătorii și curățătorii chimice și ecologice de pe raza județului Suceava. „Bonurile de comandă nu aveau informații complete, tarifele nu erau afișate și nici serviciile prestate”, precizează inspectorul-șef adjunct al OJPC Suceava, Elena Oanea. Acesta menționează că de pe bonurile de comandă lipsește descrierea sumară a obiectului predat la curățătorie -grad de uzură, eventuale defecte, lipsesc condițiile de acordare a garanției, termenul de prestare a serviciului, despăgubirea care se acordă atunci când serviciul nu este prestat la parametrii de calitate conformi, condițiile în care se poate refuza prestarea serviciului.
„La SC TOP CLEAN SRL București, punct de lucru Suceava, curățătorie chimică și spălătorie, în regulamentul de funcționare și pe bonul de comandă se specifică că în fiecare lună societatea va organiza o loterie, premiile fiind expuse în permanență în magazin. Pe fața bonului este înscris ”Puteți câștiga cadoul lunii introducând acest bon în urnă”, iar pe verso este înscris ”CADOUL LUNII”. Extragerea urma să aibă loc în prima zi a lunii următoare în magazinul unde a fost depus bonul.
Din luna aprilie 2008 de când funcționează punctul de lucru din Suceava nu s-a organizat nici o loterie, neexintând nici la data controlului un premiu expus în magazin. Deasemenea nu exista nici un indicator sau un afiș de informare asupra locului unde exista urna în care se pot introduce bonurile pentru loterie. Cele prezentate constituie practică comercială incorectă-acțiune înșelătoare drept pentru care s-a aplicat o amendă în cuantum de 5.000 lei”, precizează șeful OJPC Suceava.
Elena Oanea mai precizează că în urma controalelor efectuate s-au aplicat un număr de 11 sancțiuni dintre care 5 avertismente și 6 amenzi contravenționale, în valoare de 17.500 lei și s-a dispus și o măsură complementară de oprire temporară a prestării serviciului.
Intră acum și în grupul de