Primarul Ion Lungu salută adoptarea legii privind pădurile-parc și speră ca municipiul Suceava să primească în cât mai scurt timp Parcul Șipote și Pădurea Zamca pentru a fi amenajate ca zone de agrement


Intră acum și în grupul de

Primarul Ion Lungu a salutat, miercuri, votul din Camera Deputaților prin care s-a aprobat proiectul de lege inițiat de municipiul Suceava, prin intermediul parlamentarilor suceveni, privind transferul cu titlu gratuit a pădurilor-parc la autoritățile locale.

„În baza acestei legi putem cere Guvernului României trecerea la municipalitate a unei suprafețe de aproximativ 150 hectare pădure-parc din zona Parcului Șipote și a Păduricii Zamca”, a spus Ion Lungu.

El a mulțumit tuturor parlamentarilor de Suceava, inclusiv deputaților minorităților polonă si italiană pentru sprijinul acordat în susținerea acestui proiect de lege.

„De asemenea, mulțumesc sprijinului acordat de Romsilva și fostului secretar de stat Gelu Puiu pentru sprijinul acordat în întocmirea proiectului de lege”, a spus Lungu.

El și-a exprimat speranța ca aceste păduri-parc să fie transferate cât mai repede municipalității sucevene pentru a putea fi gestionate și să fie amenajate zone de agrement atât de așteptate de suceveni.(T.B.)

 


Intră acum și în grupul de