Intră acum și în grupul de
Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava a transmis, miercuri, o situaţie statistică a rezultatelor obţinute de candidaţii participanţi la Examenul de Bacalaureat înainte de soluţionarea contestaţiilor.
Conform ISJ Suceava, la Bacalaureat s-au înscris pentru probele scrise 5458 de elevi din care s-au prezentat 4912 şi au absentat 546.
Din totalul celor prezenţi, 5 candidaţi au fost eliminaţi, alţi 1457 nu au promovat examenul, din care 1168 au avut medii sub 5, iar 289 au avut medii cuprinse între 5 şi 5,99.
În urma susţinerii probelor scrise, 3450 de candidaţi, reprezentând 70,24 la sută, au promovat examenul naţional, din care un candidat a obţinut media 10, alţi 654 de candidaţi au medii cuprinse între 9 şi 9,99, alţi 1095 de candidaţi au obţinut medii între 8 şi 8,99, iar 1000 de candidaţi au medii cuprinse între 7 şi 7,99, în timp ce 700 de candidaţi au promovat examenul cu medii cuprinse între 6 şi 6,99.
Conform statisticii ISJ Suceava, la Proba scrisă la limba și literatura română s-au înscris 5143 de elevi din care din care 4752 au fost prezenţi, iar 391 au absentat.
Rata de promovabilitate a fost de 89,18 la sută la proba Ea, astfel că din cei 4238 de candidaţi care au promovat această probă, 981 de candidaţi au avut note între 5-5,99, 714 au promovat cu note între 6-6,99, alţi 962 cu note între 7-7,99, în timp ce 1048 au obţinut note între 8-8,99, iar 516 au note între 9-9,99 şi 17 candidaţi au fost notaţi cu 10.
La această probă, 512 candidaţi, reprezentând 10,77 la sută, nu au obţinut nota minimă 5, iar 2 candidaţi au fost eliminaţi din examen.
La Proba Eb – limba și literatura maternă scris s-au înscris 30 de elevi din care 3 au absentat, iar din cei prezenţi, 25 au promovat proba.
Astfel, 3 candidaţi au note între 5-5,99, alţi 7 candidaţi au note între 6-6,99, 7 au obţinut note între 7-7,99, 5 au note între 8-8,99, iar 3 au note între 9-9,99.
La Proba Ec – Proba obligatorie a profilului (matematică și istorie) s-au înscris 5217 de elevi şi s-au prezentat 4759, iar 458 au absentat.
Din totalul celor prezenţi, 3875 de candidaţi au promovat proba, respectiv 81,42 la sută, din care 753 cu note între 5-5,99, alţi 666 de candidaţi cu note între 6-6,99, 734 cu note între 7-7,99, 800 cu note între 8-8,99, iar 764 cu note între 9-9,99, în timp ce158 de candidaţi au fost notaţi cu 10.
La această probă 881 de candidaţi au fost declaraţi respinşi, iar 3 candidaţi au fost eliminaţi din examen.
La Proba Ed – Proba la alegere a profilului și specializării (fizică, biologie, chimie, informatică, geografie, logică, argumentare și comunicare, psihologie, economie, sociologie, filosofie) s-au înscris 5232 de absolvenţi din care s-au prezentat 4792, iar 440 au absentat.
Din totalul celor prezenţi, 4291 de candidaţi au promovat proba, reprezentând 89,54 la sută, din care 430 cu note între 5-5,99, 522 cu note între 6-6,99, alţi 842 de candidaţi cu note între 7-7,99, 1138 cu note între 8-8,99, iar 1259 de candidaţi cu note între 9-9,99, în timp ce 100 de candidaţi au fost notaţi cu 10 şi 501 au fost respinşi. (L.B.)
Intră acum și în grupul de