Intră acum și în grupul de
Polițiștii de frontieră suceveni au depistat, joi, în câteva ore, două transporturi cu produse de contrabandă.
Astfel, potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției de Frontieră Suceava, comisar șef Ilie Poroch Serițan, joi, în jurul orei 12.00, s-a prezentat în P.T.F. Siret, pe sensul de intrare în țara, un cetățean român, Eugen C., în vârstă de 36 de ani, conducând un autoturism marca Volkswagen.
Polițiștii de frontieră împreună cu lucrătorii vamali au efectuat un control amănunțit asupra mașinii și bagajelor și au descoperit ascunse, în vederea sustragerii de la controlul vamal, în roata de rezervă şi în portiera dreapta spate a autoturismului o cantitate de 316 pachete de țigări, de diferite mărci, de proveniență ucraineană. Totodată în urma controlului s-au descoperit în autoturism 9 litri de alcool dublu rafinat, pentru care şoferul nu a putut prezenta documente legale de proveniență.
Bunurile au fost ridicate în vederea confiscării, iar șoferul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 5.000 lei.
Ulterior, în jurul orei 14.00, s-a prezentat în P.T.F. Siret, pe sensul de intrare în țara, Mykola G., cu dublă cetățenie româno-ucraineană, în vârstă de 38 de ani, conducând un microbuz marca Mercedes Benz, înmatriculat în Polonia.
Polițiștii de frontieră împreună cu lucrătorii vamali au efectuat un control amănunțit asupra mașinii și bagajelor, ocazie cu care au descoperit ascunse şi nedeclarate la controlul vamal, 70 pachete de țigări marca Parlament, 11 litri de alcool dublu rafinat şi 48 fiole anabolizante.
Întreaga cantitate de bunuri au fost ridicate în vederea confiscării, iar conducătorul auto a șoferul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 35.000 lei. (N.B.)
Intră acum și în grupul de