Intră acum și în grupul de
Un tânăr sucevean de 23 de ani a fost reținut și urmează să fie prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă fiind acuzat că a lovit, intenționat, cu mașina, un polițist de frontieră, la Paltin, care i-a făcut semn să oprească.
Purtătorul de cuvânt al Poliției de Frontieră Suceava, comisar șef Ilie Poroch Serițan a anunțat, sâmbătă, că vineri seara, în jurul orei 22:45, șoferul autoturismului Jaguar, care l-a acroșat pe polițistul de frontieră a fost identificat ca fiind un tânăr în vârstă de 23 de ani, domiciliat pe raza județului Suceava și a fost depistat de un echipaj al poliției de frontieră în timp ce se deplasa cu un alt autoturism având calitatea de pasager.
Cercetările în acest caz continuă sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, persoana în cauză fiind reținută pentru 24 de ore, iar în cursul zilei urmează să fie prezentat instanței de judecată cu propunere de arestarea preventivă.
Poroch-Serițan a reamintit că vineri, în jurul orei 19.55 un echipaj al poliției de frontieră de la Sectorul PF Brodina care se afla pe timpul exercitării atribuțiilor de serviciu, pe raza localității de frontieră Paltin, a efectuat semnalele regulamentare pentru a opri la control un autoturism marca Jaguar, înmatriculat în Marea Britanie.
Conducătorul auto a ignorat semnalele efectuate și a acroșat pe unul dintre polițiștii de frontieră, cu intenția evidentă de a-l accidenta și de a scăpa de oamenii legii.
Polițistul de frontieră rănit a fost transportat cu o ambulanță la Spitalul Municipal Rădăuți în vederea acordării de îngrijiri medicale, fiind în afara oricărui pericol.
O echipă de intervenție care a cercetat zona a depistat la scurt timp autoturismul în cauză abandonat și incendiat, pe un drum forestier de pe raza localității Ulma, iar în autoturism au fost descoperite mai multe pachete cu țigări incendiate și acestea.(N.B.)
Intră acum și în grupul de