Pieton accidentat grav pe trecerea de pietoni


Intră acum și în grupul de

Un sucevean a fost accidentat grav în timp ce traversa strada pe trecere de pietoni. Potrivit IPJ Suceava, miercuri, la ora 19.20, în  intersecția semaforizată a străzilor Calea Unirii cu Petru Rareș din municipiul Suceava, T. ADRIAN, în vârstă de 25 ani, din municipiul Bacău, în timp ce conducea autoturismul marca „Dacia Logan”, datorită vitezei, a surprins și accidentat grav pe R. CONSTANTIN, în vârstă de 40 ani localnic, angajat în traversare regulamentară pe marcajul pietonal.

Conducătorul auto purta centură de siguranță, a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ, după care i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

 


Intră acum și în grupul de