(FOTO-VIDEO)Tragedie la Gura Humorului: Două surori de 13 și 16 ani s-au înecat în apa râului Moldova


Intră acum și în grupul de

Două surori în vârstă de 13 și 16 ani au murit, joi, înecate, în apa râului Moldova.

Potrivit ISU Suceava, în jurul orei 12:00 echipele de intervenție au fost sesizate că două fete au dispărut în apa râului Moldova.

Purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, slt Alin Găleată, a precizat că oi, 12 iulie a.c., două surori, de 13 și 16 ani, și-au găsit sfârșitul în apele râului Moldova, pe raza satului Capu Codrului, comuna Păltinoasa și că cele două fete se aflau la scăldat, împreună cu o a treia fată, care a și anunțat evenimentul la 112, în jurul orei 12:00.

Din spusele ei, sora cea mică a dispărut la un moment dat sub apă, iar cea mare i-a sărit în ajutor, însă nici ea nu a mai ieșit la suprafață, a menționat Găleată.

El a arătat că militarii Gărzii de Intervenție Gura Humorului au ajuns imediat la fața locului, cu o barcă pneumatică și un echipaj SMURD, și au început căutările, periind perimetrul în care au fost văzute ultima oară cele două surori.

Astfel, după aproximativ 45 de minute de la anunțare, prima fată, cea mică, a fost găsită și predată echipajului SMURD, care a început manevrele de resuscitare. 15 minute mai târziu, a fost găsită și sora cea mare, preluată și ea de către echipajele SAJ, sosite în sprijin.
Din nefericire, după efectuarea manevrelor de rususcitare timp de aproximativ o oră, s-a declarat decesul pentru amândouă.

ISU Suceava a făcut din nou publice

REGULI PRIVIND SCĂLDATUL

Pentru că orice clipă de neatenţie poate costa o viaţă, readucem la cunoştinţa populaţiei câteva reguli ce trebuie respectate la scăldat, cu scopul de a evita tragedii.
În primul rând, scăldatul trebuie făcut doar în locuri special amenajate pentru acest lucru. Este bine să nu vă aventuraţi să vă scăldaţi, dacă nu înotaţi bine ori nu aveţi deprinderile necesare. Evitaţi înotul solitar, fără să aveţi alte persoane prin apropiere care v-ar putea ajuta în caz de pericol.
De asemenea, evitaţi scăldatul în lacuri, râuri sau alte cursuri de apă unde malurile sunt abrupte, curenţii foarte puternici, albiile nămoloase sau pline cu plante, crengi sau trunchiuri de copaci.
Este interzis să înotaţi în stare de ebrietate sau pe timp de noapte.
Nu intraţi în apa rece înfierbântaţi, după ce aţi stat foarte mult timp la soare şi nu recurgeţi la acte de teribilism, prin plonjarea de pe poduri sau alte elemente de construcţii.
Pentru că tragediile cele mai mari sunt atunci când copiii se îneacă, părinţii trebuie să supravegheze în permanenţă comportamentul micuţilor lângă şi în apă. Să nu-i lase nicio clipă singuri.
Nu în ultimul rând, recomandăm să evitaţi scăldatul în zone în care, anterior, ştiţi că s-au mai produs incidente.

 (N.B.)

sursa video si foto ISU Suceava


Intră acum și în grupul de