Peste 150 de kilograme de pâine şi produse de patiserie confiscate de inspectorii sanitari veterinari în cadrul acţiunilor de control efectuate în ultima lună şi jumătate. Ei au aplicat în această perioadă 28 de avertismente şi 13 amenzi în valoare de 17 800 de lei.


Intră acum și în grupul de

Inspectorii sanitari veterinari suceveni au confiscat peste 150 de kilograme de pâine şi produse de patiserie şi au aplicat 28 de avertismente şi 13 amenzi în valoare de 17 800 de lei în cadrul celor 108 acţiuni de control efectuate în perioada 1 iunie-15 iulie 2018.

Directorul executiv al Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Suceava, medicul veterinar Dănuţ Corneanu, a precizat într-un comunicat de presă că inspectorii sanitari veterinari au efectuat, în perioada 1 iunie-15 iulie, controale în unităţile situate, în special, în zonele de agrement sau în localităţile de interes turistic în sezonul estival 2018, pentru prevenirea toxiinfecţiilor alimentare.

Sursa citată menţionează că în aceeaşi perioadă s-au intensificat controalele oficiale şi s-au dispus  măsuri  pentru prevenirea toxiinfecţiilor alimentare, cu scopul de a proteja sănătatea consumatorilor, în contextul unei afluenţe mari de turişti şi a creşterii rulajului de marfă pentru unităţile din industria alimentară din zonele de agrement şi localităţile de interes turistic.

Inspectorii sanitari veterinari au efectuat 108 controale, din care 7 controale au vizat abatoarele, dar şi unităţile de procesare a cărnii şi laptelui, 39 de controale au fost la restaurante, alte 17 la laboratoare de cofetărie/ patiserie, 26 la pensiuni turistice, 4 la hypermarketuri/supermarketuri,7 controale la magazine alimentare, câte 3 controale la pizzerii şi depozite alimentare, 2 la brutării, iar 19 controale au fost realizate în colaborare cu reprezentanţi ai DSP, IPJ Suceava şi IJJ Suceava.

Corneanu a precizat că printre deficienţele constatate de inspectorii sanitari veterinari în cadrul acestor controale se numără manipularea defectuoasă a produselor alimentare  de origine animala cu încălcarea normelor de igienă, lipsa trasabilității, lipsa acțiunilor de deratizare, dezinfecţie, dezinsecţie sau  lipsa înregistrărilor acestora, depozitare  neconformă, lipsa documentelor de provenienţă şi de calitate pentru marfă/si/sau documente incomplete, etichetare neconformă.

În urma acestor controale s-au aplicat 28 de avertismente şi 13 amenzi în valoare de 17 800 de lei şi s-au confiscat 155 de kilograme de pâine şi produse de patiserie.

(L.B.)


Intră acum și în grupul de