Intră acum și în grupul de
Periplul electoral al candidatului PD-L Suceava la fotoliul de deputat pe Colegiul Suceava 2 (care include și cartierul Burdujeni al municipiului reședință de județ), Ioan Bălan, a continuat la finele săptămânii trecute prin localitățile Adâncata, Pătrăuți și Ipotești. Discuțiile cu oamenii s-au axat în principal pe două mari direcții: nevoia de ajutor din partea Consiliului Județean Suceava și nevoia de implicare a parlamentarilor de Suceava pentru rezolvarea problemelor ce țin de sănătate și educație.
Ioan Bălan a fost însoțit pe traseu de președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, care la fiecare întâlnire cu electoratul „a garantat” pentru seriozitatea candidatului PD-L și a explicat că doar prin prezența unui deputat PD-L care să reprezinte colegiul Suceava 2 în Parlament, problemele vor putea să aibă rezonanță și să se găsească mai ușor soluții viabile. Flutur a explicat că relația dintre comune și CJ va cunoaște în următorii ani o nouă față în sensul că localitățile rurale vor beneficia de o mare atenție și sprijin din partea executivului județean.
Ioan Bălan a declarat presei că problemele întâlnite în cele trei comune l-au determinat să-și treacă drept „literă de lege” ca fiecare comună din colegiul său să aibă o școală pentru copii și dispensar medical pentru toți oamenii. „În programul de guvernare al PD-L se stipulează foarte clar că vom asigura în mod gratuit uniformă, rechizite și transport elevilor de școală primară proveniți din familii sărace”, a ținut să precizeze candidatul PD-L. El a subliniat că sănătatea reprezintă una dintre prioritățile democrat-liberalilor și că în mod special „PD-L va încuraja înfințarea de cabinete pentru medicii de familie din mediul rural, astfel încât bolnavii să nu mai fie puși pe drumuri pentru un simplu diagnostic”.
Intră acum și în grupul de