Intră acum și în grupul de
După ce s-au șicanat în trafic pe teme de „legislație rutieră” doi șoferi au ajuns să se ciocnească. Potrivit IPJ Suceava, vineri, la orele 16.12, B. FLORIAN, de 20 ani, din comuna Dărmănești, în timp ce conducea autoturismul marca „Fiat Punto”, pe strada Mihai Kogălniceanu din municipiul Suceava, ajungând la intersecția semaforizată cu strada Zamca a virat dreapta pe culoarea roșie a semaforului dar cu săgeată verde intermitent, fără să acorde prioritate autoturismului marca „Matiz”, condus de către S. NICOLAE, de 42 ani, din municipiul Câmpulung Moldovenesc, care circula pe strada Zamca și avea culoare verde la semafor. Conducătorul autoturismului „Matiz” a frânat brusc, iar soția acestuia i-a atras atenția celuilalt că are culoarea roșie și trebuie să acorde prioritate. După aceasta B. FLORIAN a plecat în urmărirea autoturismului condus de către S. NICOLAE, folosind abuziv claxonul, până în dreptul intersecției cu strada N. Milescu, unde autoturismul „Matiz” a oprit, iar autoturismul „Fiat” l-a lovit în partea din spate.
În urma coliziunii a rezultat vătămarea corporală ușoară (8-9 zile) a numitei S. CARMEN, de 46 ani pasageră în autoturismul „Matiz”. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ în ambele cazuri, după care li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Intră acum și în grupul de