Primele TIR-uri care traversează România pe calea ferată între Ucraina și Bulgaria au plecat joi dimineața din Stația Dornești. Niculai Bosancu: Vom avea astfel de transporturi în funcție de comenzi. Avem două trenuri pregătite (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

Primele TIR-uri care traversează România pe calea ferată între Ucraina și Bulgaria au plecat joi dimineața la ora 00:38 din Stația Dornești cu un tren special și vor ajunge în Ruse la ora 16:00. Trenul a fost încărcat cu TIR-uri miercuri seara.

Consilierul personal al directorului general al CFR Marfă, suceveanul Niculai Bosancu, a declarat miercuri pentru News Bucovina că primul tren de transport combinat Rollende-Landstrassen(RO-LA) pe ruta Dornești-Giurgiu-Ruse și retur conține 20 de vagoane cu 20 de TIR-uri din Ucraina și a plecat la ora 00:38 din Dornești și va ajunge la Ruse la ora 16:00. El a spus că trenul va fi încărcat apoi cu alte autocamioane și va pleca apoi dinspre Ruse spre Dornești.

El a adăugat că ulterior stația de încărcare a TIR-urilor va fi la Siret și că se fac deja pregătiri în acest sens.

Bosancu a precizat că vor fi realizate astfel curse în funcție de cerere și că se așteaptă ca acest proiect să fie unul care să atragă transportatorii.

„Avem două trenuri pregătite”, a explicat consilierul personal al directorului general al CFR Marfă.

El a arătat că CFR Marfă deține un număr de 160 de vagoane cu care se poate face un asemenea transport și că 44 dintre ele sunt verificate.

Bosancu a menționat că CFR Marfă are un partener care preia cererile pentru acest tip de transport.

El a subliniat că 60 la sută din costuri sunt asigurate de Ministerul Mediului prin Fondul de Mediu.

CFR Marfă organizează, joi, 26 iulie,  primul transport de tip Ro-La, în cadrul programului finanţat de Administraţia Fondului pentru Mediu, pe ruta Dorneşti-Giurgiu Nord Fr.- Ruse şi retur, anunță compania.

Potrivit sursei citate, transporturile tip Ro-La vor fi efectuate în trenuri complete formate din maxim 20 de vagoane specializate pe care vor fi încărcate 20 de autovehicule rutiere (TIR).

Autovehiculele vor fi expediate dinspre Ucraina către Bulgaria, Grecia sau Turcia, pe durata transportului feroviar şoferii acestora vor însoţi camioanele şi vor fi transportaţi în vagoane cuşetă aparţinand CFR Marfă.

“După eforturile depuse în obţinerea de subvenţii destinate transporturilor Ro-La ne impunem continuitate în oferirea acestui serviciu şi relaţii de afaceri stabile cu partenerii noştri, atat din punct de vedere economic cat şi al aportului pe care îl aducem la mai buna protecţie a mediului înconjurător şi la decongestionarea drumurilor”, a declarat Marinică Voicu, director general al CFR Marfă.(T.B.)

 


Intră acum și în grupul de