Trei autoturisme avariate, într-un accident la Bunești


Intră acum și în grupul de

Trei autoturisme au fost avariate și unul dintre șoferi s-a ales cu răni ușoare, în urma unui accident care a avut loc pe raza localității sucevene Bunești. Conform biroului de presă al IPJ Suceava, luni după-amiază, în jurul orelor  16.30, pe DN 2 în interiorul localității Bunești, numitul N. CONSTANTIN de 56 ani din municipiul Fălticeni, în timp ce conducea autoturismul marca „Dacia Logan”, nu a păstrat o distanță corespunzătoare față de autoturismul  marca „Opel Corsa”, condus de C. IULIAN de 27 ani din municipiul Fălticeni. În urma coliziunii, autoturismul „Opel” a fost proiectat pe contrasens și a acroșat autoutilitara marca „Dacia”, condusă regulamentar de M. VALENTIN de 40 ani din  municipiul Suceava.

Din accident  a rezultat rănirea ușoară (necesită pentru vindecare 4-5 zile îngrijiri medicale) a numitului C. IULIAN și avarierea autoturismelor.

Cei trei participanți la trafic purtau centuri de siguranță, au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative și li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

 


Intră acum și în grupul de