Intră acum și în grupul de
Un accident de circulație a avut loc marți dimineața, pe o trecere de pietoni, pe DN 17, în localitatea Ilișești, o fetiță de 12 ani fiind grav rănită. Accidentul a avut loc în jurul orei 09.55, la volanul mașinii aflându-se Valerian S., de 56 ani, din Câmpulung Moldovenesc, din conducerea Direcției Silvice Suceava.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Județene Suceava, comisarul-şef Ionuţ Epureanu, bărbatul conducea un autoturism marca BMW X5, pe direcţia Suceava-Gura Humorului, iar în zona localităţii Ilişeşti, pe un sector cu două benzi de circulaţie pe sens, fiind pe banda de lângă axul drumului, a surprins şi accidentat o fetiță de 12 ani, din comuna Ilişeşti, R. A. M., în perimetrul trecerii pentru pietoni din dreptul Şcolii Generale Ilişeşti.
Epureanu a arătat că fetița era angajată în traversarea părţii carosabile, pe marcaj pietonal, dinspre dreapta spre stânga, având în vedere direcţia de deplasare a autoturismului.
În urma accidentului fetița de 12 ani a suferit leziuni traumatice fiind preluată de un echipaj medical de urgenţă şi transportată la U.P.U.- Spitalul Judeţean de Urgenţă “Sf. Ioan cel Nou” Suceava.
„Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, ulterior, în aplicarea prevederilor art. 190 C.pr. pen, fiindu-i prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei”, a spus comisarul-şef Ionuţ Epureanu.
El a menționat că pe sectorul de drum unde a avut loc accidentul rutier traficul a fost restricţionat aproximativ o oră, circulaţia desfăşurându-se alternativ pe un singur sens.
„În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, faptă prev. şi ped. de art. 196 alin. (2),(3) din Codul penal”, a mai arătat Ionuţ Epureanu.
Potrivit martorilor oculari, ambulanța a ajuns la locului accidentului abia după 40 de minute de la apelul la 112, fără a fi dotată cu defibrilator.
(M.T.)
Intră acum și în grupul de