Fotbal, Liga Campionilor : Eliminați din Europa


Intră acum și în grupul de

CFR Cluj – AS Roma            1 – 3
Deși a lăsat o impresie bună în meciul de pe teren propriu cu AS Roma, CFR Cluj a fost învinsă cu scorul de 3-1 de italieni. Acest lucru este valabil și în cazul întregii competiții, pe care ardelenii o părăsesc, în ciuda faptului că au practicat un fotbal frumos, spectaculos și că s-au luat la trântă cu granzii Europei din postura de outsideri. Coroborat cu rezultatul de la Bordeaux, 1-1 cu Chelsea, CFR Cluj părăsește competițiile europene încă dinaintea ultimei etape, fiind imposibil să urce mai sus de locul patru în clasamentul grupei A, chiar și cu o victorie pe terenul londonezilor.

CFR a început în forță meciul și a pus presiune pe formația italiană în primele minute de joc. Campioana României a avut patru cornere la poarta lui Doni în decurs de câteva minute și o mare ocazie de gol, prin Kone, al cărui șut din careu a fost respins de portarul brazilian. O greșeală a lui Stăncioiu, în minutul 11, a făcut însă posibil ca Roma să deschidă scorul. Perrotta a salvat o minge ce părea pierdută, a centrat de pe linia de fund, iar Brighi a marcat simplu.
Povestea de la Roma părea să se repete, cu CFR Cluj necedând inițiativa și punând poarta oaspeților în pericol. Culio a tras la poartă, în minutul 18, dar fără a-i da prea multe emoții lui Doni, iar Trică a irosit o șansă imensă de egalare, după ce a reluat în afara porții de la 7 metri, o centrare excelentă a lui Durbarbier. Scenariul s-a schimbat în minutul 23, când Roma a ridicat scorul la 0-2, după ce Totti a transformat impecabil o lovitură liberă de la 25 de metri.
Nici așa CFR nu a predat armele și a continuat să joace neschimbat, a dominat, a atacat, iar în minutul 30 a reușit să reducă din handicap, prin Yssouf Kone, care a împins balonul în poartă, după ce Doni a respins șutul expediat de uruguayanul Pereira.
Africanul a irosit prima situație a părții secunde, lovitura sa de cap ocolind buturile lui Doni. Roma a preluat treptat controlul jocului și a fructificat posesia în minutul 64, când Brighi a fost găsit liber în careu și a mărit diferența. A mai urmat doar un șut torpilă al lui Mureșan în minutul 80, respins de Doni în corner, iar Stăncioiu a salvat golul de două ori în ultimele secunde, la șuturile lui Vucinic. Portarul ardelean s-a trezit totuși prea târziu, când formația sa era eliminată din Liga Campionilor, după o evoluție lăudabilă.
Au evoluat echipele
CFR Cluj: Stăncioiu – Panin, Cadu, De Sousa, Pereira – Dani (Peralta, 73), Mureșan – Dubarbier (E. Kone, 70), Trică (Deac, 84), Culio – Y. Kone. Antrenor: Maurizio Trombetta.
AS Roma: Doni – Cassetti, Mexes, Juan, Tonetto (Riise, 86) – Taddei, De Rossi, Brighi, Perrotta (D. Pizarro, 90) – J. Baptista, Totti (Vucinic, 81). Antrenor: Luciano Spalletti.
 
Inter pierde acasă cu Panathinaikos dar trece de grupele Ligii Campionilor
 
După Campionatul European din 2004, grecii au mai reușit să supere un portughez, de această dată în Liga Campionilor. Inter Milano, sub conducerea lui Jose Mourinho, a fost învinsă pe teren propriu de Panathinaikos Atena, însă sperietura trasă de portughez a fost alinată de revenirea lui Werder Bremen în meciul de la Anorthosis Famagusta.
Deși a pierdut cu 1-0 întâlnirea cu formația greacă, Inter Milano s-a calificat în optimile Ligii Campionilor. Meciul de pe San Siro a fost decis de reușita lui Jose Sarriegi, după ce Inter a pus constant sub presiune poarta grecilor. Panathinaikos trebuie acum să evite înfrângerea în meciul de acasă cu Anorthosis pentru a se alătura italienilor în faza eliminatorie a Ligii Campionilor.
Anorthosis putea să aibă prima șansă în întâlnirea de la Atena, însă speranțele de consolidare a poziției a doua în clasamentul grupei B au fost spulberate pe finalul întâlnirii cu Werder, când formația din Bremen a revenit pe tabela de marcaj, egalând, scor 2-2.
 
Barca-show la Sporting
 
Șahtior Donețk va juca în primăvara europeană a Cupei UEFA, după ce și-a asigurat locul trei în grupa C printr-o victorie zdrobitoare în meciul de pe teren propriu cu FC Basel. Jadson a fost eroul formației lui Mircea Lucescu și Răzvan Raț, înscriind un hattrick. Primul gol a fost marcat în minutul 23 și dublat la începutul reprizei secunde de reușita lui Willian. Jadson a mai marcat apoi două goluri rapid, înainte ca rezerva Yevgen Seleznov să stabilească scorul final al întâlnirii, 5-0, o victorie record pentru formația ucraineană.
De partea cealaltă, FC Barcelona s-a dovedit din nou eficientă în fața porții și a dispus fără probleme de Sporting, 5-0 la Lisabona, terminând grupa pe primul loc.
 
Diarra păstrează Bordeaux în lupta pentru Liga Campionilor
 
FC Girondins de Bordeaux se poate califica în optimile Ligii Campionilor, speranța francezilor fiind menținută în viață de golul lui Alou Diarra din finalul partidei cu Chelsea, de pe teren propriu.
Într-un meci electrizant, Nicolas Anelka a deschis scorul pentru oaspeți, împotriva cursului jocului, după o oră de joc, dar formația din Ligue 1 a reușit să obțină un punct cheie în minutul 83, când căpitanul de rezervă Diarra a transformat în gol centrarea din lovitură liberă a lui Yoann Gourcouff.
 
 


Intră acum și în grupul de