Intră acum și în grupul de
Steaua – Unirea Urziceni 1 – 0
După 13 partide consecutive fără victorie, soarele a ieșit pe strada Stelei. Formația din Ghencea a primit un dar de la zeii greci, prin atacantul Kapetanos și a reușit să învingă, scor 1-0, Unirea Urziceni, în ultimul derbi al turului de campionat, totodată ultima partidă din această toamnă din Liga I.
Timp de 90 de minute, fanii gazdelor s-au rezumat să îl înjure pe patronul Gigi Becali, și-așa amărât după rezultatul alegerilor parlamentare, și pe președintele Valeriu Argăseală. De o primire caldă în Ghencea a avut parte doar fostul manager al Stelei, Mihai Stoica, care a fost chemat la salut de galerie.
Nici măcar jucătorii nu au fost primiți cu brațele deschise de fanii roș-albaștri, dar aceștia au reușit totuși să îi bucure pe spectatori, pe finalul partidei, când Kapetanos a înscris un gol norocos. Ovidiu Petre a șutat de la 20 de metri, mingea l-a lovit pe Kapetanos și a intrat în poarta lui Arlauskis, care plecase în colțul opus.
Steaua a câștigat primul meci după o serie de 13 jocuri fără victorie în toate competițiile și a acumulat astfel 29 de puncte în clasamentul Ligii I, urcând pe locul 4, în timp ce Unirea Urziceni rămâne cu 34 de puncte și pierde titlul de campioană de toamnă în favoarea lui Dinamo.
Steaua: Zapata – Rădoi, Goian, Ghionea, P. Marin – Lovin (A. Ionescu 53), Ov. Petre – Nicoliță, B. Stancu (Semedo 52), Dayro Moreno – Kapetanos (Rada 90+3). Antrenor: Dorinel Munteanu.
Unirea Urziceni: Arlauskis – E. Nicu, Galamaz, Mehmedovic, Bordeanu – R. Gomez (S. Frunză 73) – Todoran (Mara 63), Pădurețu (Dănălache 90+1), Apostol – Onofraș, Bilașco. Antrenor: Dan Petrescu.
Meci cu final interzis cardiacilor
CFR Cluj – Gaz Metan Mediaș 2 – 1
Campioana României a intrat în vacanța de iarnă cu capul sus. După eliminarea din competițiile europene, oficialii formației CFR Cluj au anunțat că acum echipa se poate concentra pe câștigarea titlului, iar un rezultat prost la finalul turului de campionat era ultimul lucru pe care și-l puteau dori ardelenii.
Alexandru Curtean a fost foarte aproape să le strice elevilor lui Maurizio Trombetta vacanța, însă Dubarbier a adus in extremis trei puncte gazdelor, la una dintre ultimele faze ale meciului. CFR Cluj s-a impus cu scorul de 2-1, pe teren propriu, într-un meci cu final dramatic, interzis cardiacilor.
Scorul a fost deschis de Gabi Mureșan, după jumătate de oră de joc, când a executat o lovitură liberă de la 25 de metri la care Ștețca a fost spectator.
Meciul a curs apoi spre o victorie la limită, însă în primul minut de prelungire al partidei Curtean a egalat cu un șut senzațional din colțul careului de 16 metri.
Rezultatul final avea însă să fie stabilit de Dubarbier, două minute mai târziu, când a primit o minge peste apărarea medieșenilor și l-a executat pe portarul oaspeților.
În urma acestui rezultat, CFR Cluj a urcat pe poziția a 5-a în clasament, cu 29 de puncte, în timp ce formația pregătită de Cristian Puștai termină turul de campionat pe locul 16, cu 15 puncte.
Au evoluat echipele:
CFR Cluj: Nuno Claro – Panin, Alcantara, Galiassi (E. Kone 55), Pereira – Mureșan, Dani – Culio, Peralta (Trică 46), Dubarbier, Y. Kone (M. Jose 79). Antrenor: Maurizio Trombetta.
Gaz Metan: Ștețca – Nohai (Sabou 74), Lazăr, Hoban, Buzean – Voicu – Dudiță, Zaharia, Eric (Boaru 46), Curtean – C. Prodan (Vidakovic 63). Antrenor: Cristian Pustai.
Bistrița și-a spălat păcatele contra “lanternei roșii”
Gloria Bistrița – Gloria Buzău 2 – 0
Gloria Buzău a pierdut și ultimul meci al turului de campionat, în deplasare la Gloria Bistrița, cu scorul de 0-2, într-un meci în care ultima clasată în Liga I a jucat în zece oameni încă din minutul 2. Buzoienii au rămas cu un om mai puțin pe teren încă din minutul 2, când portarul Arcaba a fost eliminat pentru un henț discutabil în afara careului. Câteva minute mai târziu, antrenorul Mario Marinică l-a scos din teren pe Ramos Moreira, pentru a-l putea introduce pe portarul de rezervă, Mihai Barbu.
Golurile partidei au fost marcate de Coroian și Silvășan, în prima repriză. Coroian a deschis scorul cu un șut la colțul stâng, în minutul 11, pentru ca Silvășan să împingă mingea în poartă din trei metri, după ce Coroian a deviat mingea în calea sa.
Gloria Buzău a încheiat turul campionatului nu doar pe ultimul loc în Liga I, ci și fără nicio victorie. În cele 17 etape disputate, buzoienii au obținut doar 3 puncte, venite în urma remizelor cu FC Argeș, Steaua și Poli Iași. De partea cealaltă, Gloria Bistrița a acumulat 21 de puncte și a urcat pe locul 12 al Ligii I.
Au evoluat echipele
Gloria Bistrița: Albuț – Frăsinescu (Achim 73), Joao Pedro Azevedo, Ciucă, Miclăuș – Hora (
Gloria Buzău: Arcaba – Nejneru, Filip, Vlaicu, L. Diogo – D. Popa (Jaber 70), Tavares, Aziz (Crețu 53), Ramos Moreira (Barbu 5) – Vigariu, Cl. Ionescu. Antrenor: Mario Marinică.
Intră acum și în grupul de