Intră acum și în grupul de
Podul provizoriu peste râul Suceava, de la Milișăuți, realizat în parteneriat public-privat, a fost închis luni dimineața din cauza unei fisuri.
Primarul orașului Milișăuți, Mircea Laurus, a declarat pentru News Bucovina că podul a fost închis aproximativ 2 – 3 ore, după care circulația a fost reluată.
Precizăm că începând de marți, 21 august a.c., două poduri provizorii peste râul Suceava, la Milișăuți, sunt deschise circulației rutiere.
Un pod se află la 50-70 de metri de actualul pod rutier, iar celălalt este amenajat la circa 250 metri distanță.
Mircea Laurus a precizat că un pod provizoriu a fost realizat în parteneriat public-privat, iar celălalt de către firma care se ocupă de refacerea podului rutier, puternic afectat de ploile de la sfârșitul lunii iunie.
Primarul din Milișăuți a ținut să menționeze că podul provizoriu realizat de Primărie și firma Test Prima a fost deschis în special pentru localnici, pentru a putea ajunge la terenurile agricole.
Reamintim că după închiderea podului rutier de la Milișăuți, a fost realizat un pod provizoriu în parteneriat public-privat, dar după cinci zile acest pod a fost închis fiind afectat de creșterea râului Suceava.
Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași a emis ordinul nr. 2/19319, din 20 iulie 2018, pentru începerea a lucrărilor la podul de la Milișăuți, cu data de luni, 23 iulie 2018, cu o durată de execuție de 21 săptămâni.
Autorizația de construcție privind „executarea lucrărilor de intervenție în primă urgență pentru refacerea podului de pe DN 2 H km 4+776, peste râul Suceava, la Milișăuți” a fost atribuită firmei care a câștigat licitația, SC Geiger Transilvania SRL din Sibiu, cu care s-a încheiat contractul. (M.T.)
Sursa foto: Ioan Ozarchevici
Intră acum și în grupul de