Doi bărbați din Horodnic de Sus blocați în trafic și apoi imobilizați de polițiști după o urmărire pe o distanță de cinci kilometri. Unul dintre ei conducea băut mașina și a încercat să scape de polițiști


Intră acum și în grupul de

Polițiștii suceveni au fost nevoiți să imobilizeze doi bărbați din Horodnic de Sus care au încercat să fugă după ce mașina cu care circulau după o urmărire pe o distanță de circa cinci kilometri a fost blocată de polițiști.

Potrivit Poliției Județene Suceava, sâmbătă seara în jurul orei 22:50, în timp ce acționa pe DC 46, din comuna Horodnic de Sus, o patrulă din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Marginea, a efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism, însă conducătorul auto nu s-a conformat.

În aceste condiții, echipajul de poliție a procedat la urmărirea mașinii cu semnalele acustice și luminoase ale autospecialei de poliție în funcțiune circa 5 km, reușindu-se blocarea vehiculului, moment în care, atât conducătorul cât și pasagerul din auto, au coborât și au fugit în direcții diferite, fiind imobilizați de polițiști.

Șoferul, identificat ca fiind un localnic de 44 ani, emana halenă alcoolică, însă, a refuzat să fie testat de polițiști cu aparatul etilotest, motiv pentru care, a fost transportat la spital, unde, i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Întrucât nu a oprit la semnalele polițiștilor, conducătorul auto a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 725 lei.

În acest caz s-a deschis un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.(N.B.)


Intră acum și în grupul de