Intră acum și în grupul de
Primarul Sucevei, Ion Lungu, care se află la Paris alături de Teatrul Municipal „Matei Vișniec” care se află în Franța în cadrul primului turneu internațional a avut întâlniri cu oficiali români aflați în misiune în Franța.
Ion Lungu a declarat că a fost prezent la Paris la unul din spectacolele susținute de Teatrul Municipal „Matei Vișniec”,la sediul ambasadei României la Paris, la invitația Institutului Cultural Român din Paris.
Cu această ocazie, primarul Sucevei a avut o întâlnire oficială la Ambasadă cu adjunctul misiunii diplomatice, ministrul plenipotențiar Oleg Ungureanu, iar la discuție a participat și directorul ICR Paris, Doina Marian.
„Am discutat despre proiecte culturale pe care să le pregătim în cadrul Sezonului Cultural România-Franța care debutează la 28 noiembrie 2018 la Paris și se încheie la 14 iulie 2019”, a precizat Lungu.
El a subliniat că a stabilit ca o delegație de oameni de afaceri suceveni să se întâlnească, la sediul Ambasadei României din Paris, cu o delegație de oameni de afaceri francezi în vederea dezvoltării relațiilor de afaceri dintre cele două țări.
Diplomatul român a promis că va vizita Suceava în perioada următoare, a arătat Lungu.
Primarul Sucevei a mai declarat că piesele jucate de Teatrul „Matei Vișniec” la Paris au fost foarte apreciate și a mulțumit maestrului Matei Vișniec pentru sprijinul acordat în realizarea acestui eveniment cultural deosebit.
Programul teatrului sucevean în Franța cuprinde prezentarea mai multor spectacole atât la Paris cât și la Laval, oraș înfrățit cu Suceava. (T.B.)
Intră acum și în grupul de