Un bărbat din Dolhasca a fost încarcerat în Arestul Poliției Suceava. El a fost depistat conducând o mașină având o alcoolemie record. Cu 6 ore înainte mai fusese prins conducând băut


Intră acum și în grupul de

Un bărbat din Dolhasca a fost reținut și încarcerat în Arestul Poliției Suceava.

Potrivit Poliției Județene Suceava, s-au continuat cercetările privind prinderea în flagrant, în data de 31 august, în jurul orei 00.23, a unui bărbat de 37 de ani, din orașul Dolhasca, care a condus autoturismul fratelui său, având conform rezultatelor medicale o alcoolemie de 2,05 grame la mie, alcool pur în sânge și având permisul de conducere reținut.

Acesta, anterior, în seara zilei de 30 august, în jurul orei 18.12, a fost depistat de polițiști pe strada Petru Rareș din localitate, în timp ce conducea autoturismul având o alcoolemie în aparatul etilotest de 1,15 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În acest caz polițiștii din cadrul Poliției orașului Dolhasca au continuat cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe” și „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.

 

 

Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, fiind încarcerat în arestul I.P.J. Suceava urmând să fie prezentat Judecătoriei Fălticeni, cu propunere de arestare preventivă.(N.B.)


Intră acum și în grupul de