Fotbal : Dani Coman negociază cu CFR, dar vrea în străinătate


Intră acum și în grupul de

Fostul portar al Rapidului nu se grăbește să semneze cu o echipă din România. După ce a scăpat de contractul cu gruparea din Giulești, acesta a fost în discuții cu CFR Cluj, dar și cu Politehnica Timișoara. Cu niciuna dintre acestea nu a ajuns însă la vreo înțelegere. Coman speră în continuare să prindă un angajament în străinătate.
El a recunoscut totuși că este încă în faza de negocieri cu CFR. Cu toate că portarul speră ca săptămâna viitoare să semneze cu o echipă, își dorește foarte mult să plece în străinătate, o variantă încă în picioare fiind Standard Liege.

Coman a confirmat că Steaua și Dinamo sunt excluse din calcule deoarece nu ar vrea să îi dezamăgească pe fanii rapidiști. Pe de altă parte, președintele CFR, Iuliu Mureșan, spunea că nu știe dacă îl va transfera pe Coman. “Nu vreau să comentez prea mult pe această temă, dar eu am deja o soluție pentru postul de portar, Hirschfield. E un portar bun pe care ne putem baza”, a dezvăluit oficialul.
 


Intră acum și în grupul de