Elevii și părinții suceveni vor fi atenționați cu mesaje la trecerile de pietoni: „Ia-ți copilul de mână” sau ”Coboară de pe bicicletă” la școli, iar în zona liceelor ”Nu folosi telefonul” sau ”Scoate căștile”. IPJ Suceava:proiectul va fi extins în tot județul


Intră acum și în grupul de

La începutul noului an școlar, polițiștii suceveni împreună cu Asociația AlecsGroup au inițiat un proiect de marcare și inscripționare a trecerilor pentru pietoni din zona școlilor cu recomandări preventive. Astfel de marcaje au fost deja realizate în acest weekend în zona a patru unități de învățământ din municipiul Suceava: Școlile Generale nr. 3 și 9 și Colegiile „Petru Rareș” și ”Mihai Eminescu”. În zona școlilor generale sunt inscripționate mesaje precum „Ia-ți copilul de mână” sau „Coboară de pe bicicletă”, iar în zona liceelor sunt postate mesaje precum „Nu folosi telefonul” sau „Scoate căștile”.

În perioada următoare proiectul va fi extins, cu sprijinul partenerilor preconizându-se realizarea unor astfel de marcaje de impact la nivelul întregului județ.

De menționat este că în contextul începerii anului şcolar 2018/2019 conducerea IPJ Suceava a solicitat luarea unor măsuri suplimentare specifice care să conducă la îmbunătăţirea climatului de siguranţă în incinta şi zona adiacentă unităţilor de învăţământ preuniversitar.

Astfel, s-a dispus ca patrulele de poliţie să fie prezente în zona şcolilor, fiecare unitate de învăţământ fiind dată în responsabilitatea unui poliţist de proximitate sau care are atribuţii pe această linie şi care are îndatorirea de a monitoriza în permanenţă evenimentele din zona şi a asigura ordinea şi liniştea publică. Unităţile de învăţământ au fost incluse în itinerariile de patrulare auto şi pedestre ale poliţiei. De asemenea, la fiecare şcoală vor fi afişate datele de contact ale poliţistului de proximitate, pentru o mai bună comunicare şi relaţionare. 

 Totodată, în data de 10 septembrie la toate unităţile şcolare va fi asigurată prezenţa unui poliţist care va prezenta mesajul poliţiei cu ocazia deschiderii anului şcolar 2018/2019 şi va promova recomandări cu caracter preventiv. Peste 300 de poliţişti suceveni vor participa la deschiderea noului an 2018/2019.

Echipajele de poliţie vor fi prezente în zona intrărilor în şcoli, în intervalele orare în care se efectuează intrarea şi ieşirea de la cursuri a elevilor. De asemenea, comanda IPJ Suceava a dispus supravegherea în permanenţă a traseelor de deplasare a elevilor.

Întrucât multe unităţi şcolare deţin terenuri de sport care sunt frecventate de un număr mare de copii, se vor efectua patrulări în zona şcolilor şi când elevii nu au cursuri, în vederea gestionării eficiente a fenomenului infracţional şi impunerii unui climat de siguranţă în aceste zone.

De asemenea,  s-a solicitat identificarea şi controlarea tuturor unităţilor economice din zona adiacentă unităţilor de învăţământ cu privire la respectarea categoriilor de produse ce pot fi comercializate minorilor, conform H.G. nr. 128/1994 privind unele măsuri pentru asigurarea condiţiilor de dezvoltare fizică şi morală a elevilor şi studenţilor.

Poliţiştii din structurile de prevenire, de proximitate şi de la secţiile şi posturile comunale vor avea întâlniri atât cu reprezentanţi ai şcolii, cât şi cu părinţi şi elevi.

În anul şcolar 2018/2019 poliţiştii de prevenire suceveni vor iniţia campanii şi proiecte de prevenire a delincvenţei juvenile şi victimizării minorilor şi acţiuni de prevenire a violenţei în mediul şcolar.

La nivelul judeţului Suceava a fost încheiat un protocol de colaborare între IPJ Suceava şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava, fiind constituit cadrul cooperării interinstituţionale.

Totodată, a fost iniţiat un nou Program de pregătire juridică şi antiinfracţională a elevilor 2018/2019. Lunar, specialiştii din cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii vor elabora teme de pregătire ce vor fi promovate la nivelul unităţilor de învăţământ în cadrul orelor de dirigenţie şi cu prilejul altor acţiuni cu caracter de informare şi prevenire.

 

Prevenirea victimizării copiilor urmare a accidentelor rutiere reprezintă o prioritate a poliţiei sucevene. O categorie specială de participanţi la traficul rutier o reprezintă copiii, care în contextul particularităţilor specifice vârstei, sunt vulnerabili la implicarea în accidente de circulaţie, reacţiile lor fiind imprevizibile pentru conducătorii auto.

Astfel, poliţiştii de la rutieră vor fi prezenţi în apropierea şcolilor, pe arterele de circulaţie intens tranzitate, pentru asigurarea fluenţei şi siguranţei traficului rutier la orele de maximă afluire a elevilor. (N.B.)


Intră acum și în grupul de