Intră acum și în grupul de
Festivitatea de deschidere a noului an şcolar s-a desfăşurat în atmosferă de sărbătoare la Şcoala nr.1 Suceava, în prima etapă pentru elevii de gimnaziu şi apoi pentru cei din învăţământul primar, la eveniment participând elevi, diriginţi, profesori, părinţi, reprezentanţi ai IPJ Suceava, dar şi preoţi de la Biserica „Sf. Înviere” din Suceava.
Directorul Şcolii nr. 1 Suceava, profesor Gabriela Mihai, a declarat noul an şcolar 2018-2019 poartă “pecetea” unei mari sărbători pentru neamul românesc, şi anume “Centenarul Marii Uniri”.
“Niciunul dintre cei prezenţi la această festivitate nu am trăit în direct măreţia acelui eveniment, dar suntem datori să citim mult despre vâltoarea acelor vremuri, să ne documentăm şi mai ales să respectăm şi să preţuim jertfele înaintaşilor, determinarea lor, dragostea lor de neam şi de ţară”, a spus directorul Şcolii nr. 1 Suceava.
Profesoara Gabriela Mihai a evidenţiat rezultatele obţinute de o absolventă a Şcolii nr. 1 Suceava, Ofelia Nicoleta Ceocan, care a obţinut media 10 la Evaluarea Naţională la clasa a VIII-a şi urmează în prezent cursurile liceale la Colegiul Naţional “Ştefan cel Mare” Suceava.
Directorul Şcolii nr.1 Suceava a înmânat celor doi profesori ai unităţii şcolare, Crenguţa Grosu şi Eduard Emanuel Sabin, care au îndrumat-o la limba română şi matematică pe eleva Ofelia Nicoleta Ceocan, diplomele de excelenţă oferite de ISJ Suceava.
Şi deschiderea anului şcolar la Colegiul Naţional “Ştefan cel Mare” Suceava s-a desfăşurat într-o atmosferă festivă, încărcată de emoţia revederii pentru elevi şi profesori şi a unui nou început pentru bobocii claselor a V-a şi a IX-a.
Directorul Colegiului Naţional “Ştefan cel Mare” Suceava, profesorul Dan Popescu, a declarat că noul an şcolar 2018-2019 marchează împlinirea celui de-al 158-lea an de existenţă a acestui prestigios colegiu.
El a spus că în anul în care “țara își celebrează Centenarul”, Colegiul Naţional “Ştefan cel Mare” Suceava a înregistrat rezultate care “ne onorează și rezonează cu tradiția instituției”.
Profesorul Dan Popescu a arătat că la Evaluarea Națională, elevii clasei a VIII-a au obținut cele mai bune rezultate din județ, iar la nivel național, în acest criteriu de clasificare, colegiul ocupa, în vara acestui an, poziția 21.
El a mai spus că doar un absolvent al colegiului din totalul celor 191 nu a promovat Examenul de Bacalaureat, faţă de anul şcolar 2016-2017 când promovabilitatea a fost de sută la sută.
“Elevii top-performeri, îndrumați de profesori dăruiți, au reușit 42 de calificări la olimpiadele naționale pe discipline de învățământ, patru dintre competitori evidențindu-se și la nivel internațional. Să ne aplaudăm toți olimpicii de astăzi și de ieri ai colegiului, începând cu cele patru repere identitare actuale ale celei mai înalte performanțe de la colegiul nostru: Paul-Florin Rebenciuc, David Turtureanu, Eduard Dumitrescul și Bogdan Rusu”, a subliniat Popescu.
Directorul Colegiului Naţional “Ştefan cel Mare” Suceava a amintit şi de rezultatele deosebite obţinute de elevii unităţii în activitatea extracurriculară.
“Corala de fete „Ciprian Porumbescu”, deținătoare a unor importante premii naționale și internaționale, precum și trupa de teatru „PI”, remarcată și la nivel național,adună elevi cu real talent artistic, continuând să demonstreze existența oportunităților de dezvoltare armonioasă a personalității tinerilor noștri. Chiar în această lună fetele noastre de aur vor evolua în Italia, la Rimini, pentru alte medalii strălucitoare”, a precizat profesorul Dan Popescu.
El a menţionat că absolvenții ciclului gimnazial și al celui liceal, cu foarte puține excepții, “au împlinit visul alegerii unei instituții de învățământ liceal sau universitar care să le asigure construcția rapidă a carierei de valoare”.
“Albert Einstein îndemna tinerii prin cuvintele:”Încearcă să devii om de valoare înainte de a fi un om de succes”. Despre succes, marele fizician spunea că are trei ingrediente – munca, simțul umorului și discreția. Mă adresez tuturor elevilor noștri, dar mai ales … boboceilor și bobocilor ștefaniști într-o chestiune care este legată de o anume pseudoimagine a colegiului vehiculată mai ales în proxima comunitate și vă redau o frază rostită de același Albert Einstein: „Mai greu dezintegrezi o părere preconcepută decât un atom!” Totuși, pentru a vă păstra dorința de performare și spiritualizare – pentru că ethosul ștefanist este mai întâi o stare de spirit – vă pot promite că, de exemplu, una dintre legile inginerului Edward E. Murphy, care spune: „Nu are importanță cât de mult înveți pentru o lucrare scrisă, vei primi și o întrebare din lecția pe care nu ai citit-o profund”, se aplică eventual doar de profesorii care au cel puțin vârsta mea. Dragi elevi, în final, urându-vă un an școlar cu realizări care contează, în numele colegilor profesori, al personalului didactic auxiliar și nedidactic, vă asigur că vă vom facilita accesul la toate resursele hard și soft de care dispunem astăzi pentru dezvoltarea personalității în conformitate cu capabilitățile fiecăruia și din frumoasa perspectivă a miilor de ștefaniști de azi și dintotdeauna realmente remarcabili”, a conchis directorul Colegiului Naţional” Ştefan cel Mare” Suceava, Dan Popescu .
La rândul său, inspectorul şcolar general adjunct al ISJ Suceava, profesoara Gabriela Scutaru, şi-a exprimat preţuirea şi aprecierea pentru “toate lucrurile speciale” care s-au întâmplat în cursul anului trecut, graţie muncii elevilor şi profesorilor acestui colegiu şi le-a transmis celor prezenţi un nou an şcolar mai bun şi uşor, încununat de rezultate.
(Liliana Bujdei)
Intră acum și în grupul de