Garda de Mediu lansează un ultim avertisment primăriilor privind salubrizarea localităților


Intră acum și în grupul de

Comisariatul Județean Suceava al Gărzii Naționale de Mediu reamintește autorităților locale din județ că le-a transmis o notă prin care solicită îndepărtarea deșeurilor de material lemnos, dar și alte tipuri de deșeuri ce ar putea obtura sau schimba cursurile de apă, fapt ce ar putea favoriza producerea de inundații. „Sunt zone întregi pe care sunt depozite necontrolate de deșeuri. Degeaba unele primării din aval se preocupă de gospodărirea localităților dacă cele din amonte nu o fac iar în cazul creșterii debitelor de apă gunoaiele sunt antrenate și aduse la vale. Am reiterat printr-o circulară primăriilor,  pentru a le mobiliza din nou, ca până vine zăpada să facă curat. Nu vrem să ne trezim cu surprize mai târziu, când din cauza topirii zăpezii sau a ploilor să avem probleme”, preciza în cadrul unei conferințe de presă comisarul-șef al Gărzii de Mediu Suceava, Constantin Harasim.

Acesta a spus că, prin adresă, autorităților locale li s-a cerut să verifice dacă sunt respectate prevederile referitoare la amplasarea în albiile majore ale cursurilor de apă de noi obiective economice și sociale, inclusiv de noi locuințe. El a adăugat că primăriile trebuie să ia măsuri imediate de identificare a cazurilor neconforme și să procedeze la avertizarea și sancționarea vinovaților, concomitent cu soluționarea acestor situații. În caz contrar, persoanele fizice sau juridice găsite vinovate, vor fi sancționate contravențional de către comisarii de mediu.

Constantin Harasim mai reamintește primăriilor din comunele județului că până pe data de 16 iulie 2009 trebuie să-și rezolve problema gropilor de gunoi întrucât după această dată nu mai au voie să depoziteze deșeurile pe actualele amplasamente. „Chiar la sfârșitul săptămânii trecute am fost anunțați că sunt arderi necontrolate la groapa de gunoi a Vicovului de Sus. Am luat legătura cu primarul și și-a luat angajamentul să rezolve problema”, a spus Constantin Harasim.

Acesta a ținut să menționeze că face un ultim avertisment, sancțiunile pentru neducerea la îndeplinire a măsurilor fiind de 50.000-80.000 lei și se dau localităților urmând a fi repartizate pe persoanele ce le administrează.  

 


Intră acum și în grupul de