Intră acum și în grupul de
Fondul ONU pentru populație, UNFPA și Centrul de Informare ONU din București organizează și la Suceava, în perioada 25 noiembrie-10 decembrie, Campania ,,Femei în Umbră. Umbre”, în scopul sensibilizării opiniei publice cu privire la necesitatea combaterii violenței împotriva femeilor. Potrivit prof. Luiza Butnaru, membru în organizația Infero Inc, organizație implicată, de asemenea, în acest eveniment, campania se va desfășura la Colegiul Economic din Suceava, Casa Corpului Didactic, Parohia Șcheia, Biblioteca din Fălticeni și Observator și va consta în distribuirea unor materiale informative și prezentarea unor filme realizate de UNFO și Centrul de Informare ONU din România.
Printre filme, se află și documentarul ,,Femei în linia întâi”, care va prezenta diferite forme ale violenței asupra femeilor și adolescentelor din țări precum Congo, Nepal sau Columbia, unde există foarte multe victime ale abuzurilor sexuale.“Prin aceasta campanie se urmărește să se scoată la lumină un fenomen care deseori este trecut cu vederea, drama unor femei dintr-o serie de țări – Congo, Turcia, Austria, Columbia, România, care sunt victime ale violenței și sunt agresate în mai multe feluri. Statisticile ONU arată că violența este încă o realitate în creștere și că asistăm la acte de violență și abuz împotriva femeilor sau adolescentelor, fără ca societatea să se implice prea mult în a stopa aceste manifestări”, spune prof. Butnaru.
În lume violența omoară mai multe femei decât accidentele rutiere și malaria, aproape 70% din victime fiind ucise de către partenerii lor de viață, arată OMS
Conform unui studiu, în România, în 2007, dintr-un total de 8787 de victime, 5794 erau femei abuzate.
Intră acum și în grupul de