Intră acum și în grupul de
Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare meteo și două avertizări cod galben pentru județul Suceava.
Astfel, potrivit informării meteo, de duminică seara de la ora 23:00 până miercuri vor fi perioade de timp în care vântul va avea intensificări în cea mai mare parte a țării, cu rafale în general de 50…60 km/h și temporar va ploua la început în vest, în centru și în nord, apoi local și în celelalte regiuni. În zona montană, la altitudini de peste 1800 m, trecător vor fi precipitații mixte.
Răcirea vremii va continua în jumătatea de nord-vest a teritoriului, iar începând de marți (25 septembrie) se va resimți în toată țara, astfel că valorile termice vor fi cu până la 8…10 grade mai coborâte decât cele normale în această perioada a anului.
Meteorologii notează că vremea rece va persista până spre sfârșitul săptâmânii.
O primă avertizare cod galben pentru județul Suceava va intra în vigoare în noaptea de duminică spre luni la ora 2:00 și este valabilă până la ora 10:00.
Potrivit avertizării, vântul se va intensifica temporar, cu viteze de 55…65 km/h, iar pentru intervale scurte de timp vor fi rafale de peste 65…70 km/h. În zona montană vor fi intensificări susținute ale vântului, cu rafale care pe creste vor depăși 100…120 km/h.
O a doua avertizare intră în vigoare luni la ora 10:00 și se va încheia a ora 23:00.
Meteorologii arată că vor fi intensificări temporare ale vântului, cu viteze de 55…65 km/h, iar pentru intervale scurte de timp, îndeosebi în sudul Olteniei, vor fi rafale de peste 65…70 km/h. La munte vântul va continua să sufle tare, cu rafale care pe creste vor depăși 100…120 km/h. (N.B.)
Intră acum și în grupul de