Intră acum și în grupul de
Sâmbătă a avut loc întâlnirea pe proiectul Via Transilvanica, la sediul Tășuleasa Social. S-au discutat propunerile județului Suceava pentru traseul Via Transilvanica. La întâlnire au participat oficialități din județele Suceava și Bistrița Năsăud. Cu această ocazie, în zona Țara Dornelor, au fost inaugurați primii kilometri din traseul care va străbate județul Suceava și face legătura cu Ardealul.
Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a propus și susținut ca traseul principal sa fie unul care să includă traseul pelerinilor, stabilit în cadrul Proiectului „Pelerin în Bucovina”, având ca puncte de maxim interes mânăstirile aflate în patrimoniul UNESCO, extins astfel încât să pună în valoare drumul „Maria Tereze”, Masivul Călimani cu caldera vulcanică, precum și rezervațiile naturale (12 Apostoli, Codrii seculari Giumalău, Vf. Rarău, codrii seculari Slătioara, incluși în lista UNESCO), și Basilica Minor Cacica, urmând a se amenaja, de asemenea, variante și ramificații care să pună în valoare obiectivele turistice locale.
Județul Suceava are cea mai lungă porțiune a drumului, aproximativ 200 km din cei 1000 km, cât va avea întregul traseu. Traseul leagă Putna de Drobeta-Turnu Severin, străbătând 10 județe.
Este un drum care leagă provincii istorice romanești și putem spune, în acest an al Centenarului, că va fi și un drum care unește.
Via Transilvanica, va deveni o rută de interes european, pe modelul El Camino, putând a fi străbătută în întregime sau pe etape, și va reprezenta în sine un obiectiv de interes pentru turiști din întreaga lume, care vor dori să descopere România pe jos sau cu bicicleta.
Pentru cei pasionați de cunoaștere și călătorie, Bucovina este pregătită să le ofere obiective turistice și peisaje inegalabile.
Intră acum și în grupul de