Intră acum și în grupul de
Inspectorul șef al Serviciului Control în Sănătate Publică din cadrul DSP Suceava, medicul Dinu Florin Sădean, a declarat, marți, într-o conferință de presă că inspectorii sanitari suceveni
au verificat unitățile sanitare care asigură asistența medicală de urgență prespitalicească în cadrul unui control tematic desfășurat în luna septembrie, constatându-se că 65 la sută dintre autospecialele SAJ Suceava au norma de circulație depășită.
El a spus că au fost efectuate 17 controale fiind verificate SAJ și SMURD Suceava, serviciile de ambulanță private, respectiv Ambu-Life și Ana Rom, dar și punctele de lucru ale acestora din județ.
Sădean amai spus că în urma acestor controale nu s-au constatat problem la SMURD și la cele două unități private, însă la SAJ Suceava, 65 la sută din cele 28 de ambulanțe de tip B și C verificate au „norma de circulație depășită”.
El a exemplificat cu o ambulanță care are peste 1 milion de kilometri parcurși, iar alte cinci autospeciale ale SAJ Suceava au peste 800 000 de kilometri parcurși.
De precizat este că parcul auto al SAJ Suceava nu a mai primit nici o autospecială nouă în ultimii ani.(Liliana Bujdei)
Intră acum și în grupul de