Patru răniți, între care un copil de doi ani, după ce un tânăr din Vicovu de Sus a făcut o depășire neregulamentară, a acroșat un autoturism și a ajuns cu mașina într-un gard


Intră acum și în grupul de

Patru persoane, între care și un copil de doi ani, din Vicovu de Sus, au fost rănite, vineri seara, în urma unui accident rutier.

 

Potrivit Poliției Județene Suceava, vineri seara în jurul orei 22.00, în timp conducea autoturismul pe strada Calea Cernăuţi, din oraşul Vicovu de Sus, ajuns în apropierea intersecţiei cu strada Calea Bucovinei, un localnic de 23 de ani, s-a angajat în efectuarea manevrei de depăşire a două autoturisme care circulau în faţa sa, încălcând marcajul longitudinal continuu de separare a sensurilor de mers și  a acroşat autoturismul condus de un bărbat de 25 de ani, din aceeași localitate, care efectua regulamentar manevra de viraj la stânga.

În urma impactului, conducătorul auto de 23 de ani a pierdut controlul asupra direcției de mers, fiind proiectat în gardul unui imobil din zonă.

Din accident, a rezultat rănirea ușoară a 4 pasageri din autoturismul condus de bărbatul de 23 de ani, respectiv doi minori de 2 și 16 ani, o femeie de 19 ani, toți localnici și un bărbat de 23 de ani din județul Botoșani.

Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

 În acest caz s-a deschis un dosar penal ce va fi soluționat procedural. (N.B.)


Intră acum și în grupul de