Aproape 96 la sută dintre sucevenii prezenți la referendum au votat „Da”, în favoarea revizuirii Constituției. Referendumul nu va fi validat din cauza absenteismului


Intră acum și în grupul de

Aproape 96 la sută dintre sucevenii care au fost prezenți, sâmbătă și duminică, la referendumul privind reviziuirea Constituției s-au pronunțat în favoarea modificării articolului care definește familia în sensul că familia trebuie să fie uniunea liber consimțită dintre un bărbat și o femeie.

Potrivit datelor centralizate la Biroul Electoral Județean Suceava, la referendumul de sâmbătă și duminică 95, 84 la sută dintre sucevenii prezenți la urne au votat „Da”, iar 4,16 la sută au votat „Nu”.

Astfel, din cei 601.410 alegători înscriși în listele permanente, în județul Suceava au votat 184.470 de persoane reprezentând 30, 67 la sută.

Dintre voturile exprimate, 174.067 au fost valabile, iar 2.855 au fost voturi nule.

Dintre voturile valabil exprimate, 174.067 au fost „Da”, în favoarea reviziuirii Constituției, iar 7.548 au fost „Nu”.

Referendumul național pentru reviziuirea Constituției în ceea ce privește definirea familiei nu va fi validat întrucât la nivel național nu s-a depășit pragul de 30 la sută prezență.

Doar județul Suceava a depășit pragul de prezență necesar validării. (T.B.)


Intră acum și în grupul de