Valentin Popa: Există o reticență și o opoziție vădită a Comisiei Europene pentru a implementa proiecte pe care noi le considerăm cu adevărat bune pentru România


Intră acum și în grupul de

Fostul ministru al Educației, Valentin Popa, a declarat în primul interviu după demisia din funcție, la Subiectul Zilei, că a constatat că există o reticență a Comisiei Europene să finanțeze proiecte pe care autoritățile române le consideră cu adevărat bune pentru România.

„Avem foarte multe proiecte europene care ajung foarte greu să fie semnate. Există o reticență și o opoziție vădită a Comisiei Europene pentru a implementa asemenea proiecte și avem mari greutăți noi ca stat pentru a reuși să-i lămurim și să prezentăm proiecte pe care noi le considerăm cu adevărat bune pentru România și pentru profesorii și pentru elevii din România”, a spus Valentin Popa.

Potrivit lui Popa, reprezentanții Comisiei Europene se lasă mai greu convinși că acestea sunt cele mai bune soluții.

„Îi și bănuiesc că nu au niciun interes să ne apucăm să cheltuim banii chiar să reușim să facem absorbția. Mai bine să încerce să ne îngreuneze acest proces”, a spus fostul ministru.

El consideră incredibilă situația că în opt luni nu a reușit să semneze un proiect foarte mare, că l-a adus aproape de semnare, dar că nu l-a semnat.

Popa a spus că este vorba despre rural-edu, un proiect  în care se prevede finanțarea unui număr de 200.000 de burse pentru copiii din școlile gimnazilae din mediul rural și respectiv profesorilor care să susțină orelele în regim de plata cu ora în acele școli.

„Sper că cei care se ocupă de proiect- sunt profesioniști din minister- vor reuși până la urmă să îl ducă până la capăt”, a spus Popa.

El crede că noul ministru va continua acest proiect.

„Când vine un nou ministru este o altă politică. Eu am preluat absolut toate ideile de la predecesorul meu și le-am continuat. Nu am eliminat niciuna. Am adăugat proiecte noi. Nu știm pentru următorul ministru dacă vom avea aceeași politică sau nu”, a spus Popa.


Intră acum și în grupul de