Lungu: S-a mai îndreptat puțin activitatea de asfaltare din oraș. Încercăm să recuperăm ce nu s-a realizat în vară


Intră acum și în grupul de

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a declarat, miercuri, că săptămâna trecută s-a semnat noul contract pentru întreținerea străzilor din municipiu și că s-a mai îndreptat puțin activitatea de asfaltare din oraș.

El a spus că acest contract a fost încheiat cu patru firme sucevene, Autotehnorom, Florconstruct, SUCT și ConBucovina.

„Am avut o discuție cu dumnealor și sper și încerăm să recuperăm ceea ce am pierdut în această vară din punct de vedere al asfaltărilor”, a declarat primarul.

El a reamintit că a mai spus că lipsa forței de muncă își spune cuvântul și că dacă în anii trecuți lucrau câte 12 echipe în municipiu la reparații și întreținere străzi, în acest an s-a lucrat cu una-două echipe.

Primarul a spus că s-au demarat, în forță, lucrările pe strada Curtea Domnească și că vor fi finalizate în acest an.

Totodată, se fac lucrări în continuare pe axul principal unde Autotehnorom a început în această vară lucrările, dar nu le-a finalizat și că se lucrează pe Aleea Saturn și strada Zorilor, dar și pe strada Parcului unde intervine firma SUCT, iar Florconstruct pe strada Horia, Cloșca și Crișan, iar pe strada Gărdinilor se face un studiu pentru a se face o stradă betonată unde să intervină ConBucovina.

„Am încercat să repartizăm la fiecare lucrări să mai recuperăm din ceea ce nu s-a putut realiza în această vară. Pentru anul viitor suntem asigurați că vom recupera ceea ce am pierdut în acest an”, a spus Lungu. (T.B.)

 


Intră acum și în grupul de